monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pomii din Bună Ziua. Boc își toarnă cenușă în cap: „Sunt dispus să merg pe mâna clujenilor!”

Emil Boc a răspuns, în cadrul unei conferințe de presă, la reacțiile venite din partea clujenilor, după ce pe strada Bună Ziua au fost plantați copaci în mijlocul trotuarului.

Pomii din Bună Ziua. Boc își toarnă cenușă în cap: „Sunt dispus să merg pe mâna clujenilor!”

Primarul Clujului spune că plantarea copacilor în mijlocul trotuarului de doar 2 metri este greșeala proiectanților, însă aceasta a fost remediată. Copacii au fost luați de pe trotuar chiar a doua zi după plantare și mutați în afara trotuarului, urmând ca primăria să obțină acordul proprietarilor terenurilor, sau să demareze procedura de expropriere.

"A fost o greșeală a proiectanților. Am ținut cont de părerile exprimate de cetățeni și am dispus remedierea situației. Pot să vă arăt că planul pus în dezbatere publică, făcut de proiectanți, prevedea 2 metri de trotuar și în interiorul trotuarului de 2 metri, copac. Într-adevăr, după ce am văzut poziția oamenilor și cum arată în teren, am trecut peste decizia proiectanților și am dispus ca pe tot ce înseamnă trotuar pe Bună Ziua să nu fie copaci, ci aceștia să fie plantați în afara ariei de 2 metri. Cei care s-au plantat deja, 10 și încă unu care urmează să fie plantat astăzi, sunt plantați în afara celor doi metri de trotuar și am dispus Serviciului Patrimoniului, Direcției Tehnice să identifice proprietarii și fie cu acordul lor, fie prin procedură de expropriere pentru spații verzi, să începem demersul pentru a mai lua un metru, cât mai este necesar, pentru a planta în afara trotuarului arborii de pe Bună Ziua", a declarat Emil Boc.


Acesta le-a mulțumit clujenilor care au atras atenția asupra problemei, spunând că opțiunea specialiștilor nu este mereu cea mai bună și mustrându-i totodată pe arhitecții care au creat proiectul.

"Mulțumesc tuturor celor care au sesizat. A greși e omenește, a persista în greșeală este mai complicat și cred că sesizările oamenilor sunt extrem de pertinente. Specialiștii au pus în aplicare un plan care a stat în dezbatere publică vreo trei luni, făcut de către toți arhitecții de renume ai Clujului, nu m-am gândit să intru în detaliu, să verific fiecare lucru. După ce am citit părerile oamenilor, am văzut comparația, le-am dat dreptate oamenilor. Iată că nici primăria, nici specialiștii nu au întotdeauna cea mai bună opțiune. Cetățenii, până la urmă, sunt cei care dau filtrul adevărat al orașului. Eu am aplicat ce a spus specialistul, nu sunt eu specialist. Am stat la plantarea unui copac, nu am stat să văd cum arată fiecare în parte. Am fost prins și eu într-o mini capcană. De ce a permis arhitectul, de ce ai țedulă de arhitect, ca să nu își respecți rigorile? Așa s-a întâmplat cu foarte mulți arhitecți din orașul ăsta, care și-au pus țidula pe tot felul de proiecte pe care nu le-a făcut primarul. Responsabilitatea lor unde este? Sunt dispus să merg pe mâna cetățenilor în detrimentul specialiștilor, de foarte multe ori. Nu este o problemă a recunoaște atunci când vezi că realitatea nu este cea care ar trebui să fie", a adăugat Boc.


CITEȘTE ȘI: Decizie neinspirată? A început plantarea arborilor în Bună Ziua