monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cursă NEBUNĂ făcută de un tânăr de 14 ani prin Cluj!

Polițiștii din Huedin au reținut pentru 12 ore față de un tânăr în vârstă de 14 ani, pentru comiterea de infracțiuni rutiere, după o cursă nebună.

Cursă NEBUNĂ făcută de un tânăr de 14 ani prin Cluj

La data de 10 martie, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sâncraiu au efectuat semnal de oprire față de conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe raza comunei Sâncraiu, pe DC 126, dinspre Sâncraiu spre Morlaca.

Văzând semnalul polițiștilor, șoferul a schimbat brusc direcția de mers, așa că oamenii legii au pornit în urmărirea lui, iar pe raza localității Morlaca a oprit și a  fost stabilită identitatea sa, fiind vorba despre un minor în vârstă de 14 ani, din Huedin.

„Totodată, în urma cercetărilor, s-a stabilit că minorul ar fi mai fi condus autovehiculul pe drumurile publice și cu o zi înaintea depistării.
De asemenea, din verificările efectuate  a rezultat că ar fi autorul unei infracțiuni comise la data de 9 februarie 2020. La data menționată, cel în cauză ar fi condus un autovehicul pe raza orașului Huedin, nu ar fi oprit la semnalul efectuat de polițiști, și-ar fi continuat deplasarea, iar ulterior a abandonat autovehiculul, fugind. Autoturismul condus avea aplicate plăcuțe de înmatriculare ce erau atribuite unui alt vehicul.
În cauză se continuă cercetările față de tânăr pentru comiterea infracțiunilor de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată (2 acte materiale) și conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, fapte prevăzute de Codul penal”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

În luna septembrie 2019, cel în cauză, împreună cu alți doi minori, ar fi sustras un autovehicul din curtea unui imobil din Huedin și ar fi circulat cu acesta pe drumurile publice. Și la acea dată polițiștii i-au identificat și urmărit în trafic. La acea dată a fost întocmit dosar penal pentru furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.