Actualitate
Reparații de 17 milioane de lei pentru școlile și grădinițele din Cluj
Primăria va aloca 17 milioane de lei pentru lucrări de reparații la peste 80 de școli și grădinițe din Cluj-Napoca.
Primăria a lansat recent licitația pentru intervenții curente și în regim de urgență la imobilele aflate în proprietatea sa.
Contractul vizează atât execuția unor lucrări la clădiri, cât și la instalațiile de încălzire, respectiv la rețelele de utilități.
Ofertantul trebuie să facă dovada că dispune de o echipă de peste 40 de persoane, între care zugravi, faianțatori, dar și specialiști atestați în instalații.
„Primăria are 3 clădiri, iar toate celelalte sunt în patrimoniul nostru, dar sunt date în folosință unităților de învățământ și, prin lege, avem obligația să facem reparații și investiții. Aici discutăm doar de partea de raparații pentru că investițiile merg pe altă componentă. Este un contract public, de aceea facem licitație publică și ne-am dori să fie cât mai multe firme participante la licitație”, a spus viceprimarul Dan Tarcea.
Contractul-cadru se va derula pe o perioadă de 2 ani, iar termenul de depunere a ofertelor este 2 aprilie.