monitorulcj.ro Menu
Actualitate

58 de blocuri din Cluj vor fi reabilitate termic. VEZI AICI în ce stadiu se află blocul tău

Cu toate că anul trecut municipalitatea anunța că nu mai există bani europeni pentru anveloparea blocurilor, în acest an lucrările vor continua.

„Sunt bani pentru anveloparea blocurilor. O parte din lucrări au și început. O parte urmează să fie începute în perioada următoare. Discutăm despre 58 de blocuri care fac parte din acest program. 2.511 apartamente sunt beneficiare”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea la un post de radio local.

Proiectul are o valoare 13, 8 milioane de euro, împărțite astfel: 60% fonduri europene, 15% din bugetul municipiului Cluj-Napoca, iar 25% de la Asociația de Proprietari.


Blocurile care fac parte din proiectul de reabilitare termică sunt împărțite în 10 grupuri. Fiecare grup are între 250 și 420 de apartamente.

Grupul 1: Bulevardul Nicolaie Titulescu nr. 147 și 33, Aleea Muscel numărul 6, strada Uzinei Electrice numărul 15, strada Hațeg numărul 4.


„Pentru toate aceste imobile sunt contractate lucrările și avem lucrări de la 5% progres sau cum e pe Uzinei Electrice, până la 60%. Pe Aleea Muscel și pe Strada Hațeg sunt suspendate lucrările pe timp de iarnă. La toate aceste imobile lucrările sunt în progres, au fost licitațiile adjudecate și se lucrează la fiecare în parte”, a spus Tarcea.

Anveloparea celor cinci blocuri din grupul 1 costă 6,8 milioane de lei.


Din cel de-al doilea grup face parte blocurile de pe: Strada Băița numărul 2, Bulevardul Nicolaie Titulescu 11-15, Liviu Revreanu 62, Ion Meșter 6 bloc J, Bucium numărul 3 bloc A2.

În momentul de față, la acest grup sunt în desfășurare lucrări doar la Băița nr 2. Pentru celelalte lucrări nu s-a prezentat nicio firmă la licitație, motiv pentru care licitația se va relua în 6 martie.


Pe strada Bucium la numărul 3 sunt devizele în actualizare și imediat după ce vor fi actualizate va fi reluată procedura în 10 martie.

Din Grupul 3 fac parte: Strada Cireșilor, Aleea Băița numărul 5, Pasteur 63, Aleea Padin 13 și 32.


Pe strada Cireșilor numărul 4 lucrările sunt efectuate în proporție de 70%, însă au fost suspendate pe perioada de iarnă, iar celelalte lucrări sunt în grafic.

Din cel de-al patrulea grup fac parte: strada Porțile de Fier 8, Tarnița 8, Ștefan Mora 7, Izlazului 3, strada Rășinarilor 3, Donath 92.

„Aici doar la trei dintre blocuri avem contracte încheiate: Porțile de Fier, Tarnița și Ștefan Moira. Lucrările sunt efectuate în proporție de 35%, iar la celelalte, în data de 6 martie, se vor relua licitațiile”, a adăugat viceprimarul.

Grupul 5: Strada Alexandru Vlăhuță nr. 7, Strada Jozsef Attila 31 și 33, strada Louis Pasteur 58, Andrei Șaguna 34-36. În cazul acestui grup toate lucrările sunt contractate. La blocul de la numărul 7 de pe strada Alexandru Vlahuță lucrările sunt executate în proporție de 60%, iar la celelalte lucrările vor începe în această primăvară.

Grupul 6 este format din: Alexandru Vaida Voievod nr. 59, Slănic 11, Muncitorilor 24, strada Anina 19, Lacrul Roșu 11. Ofertele în evaluare tehnică, mai puțin cel de pe Anina, pe care vom relua procedura de licitație.

Cel de-al șaptelea grup: Alexandru Vaida Voievod 58 și 62, strada Băița 4, Arieșului 32 și Detunara 19. Pe strada Detunata și pe Băița lucrările au fost suspendate pe timp de iarnă, pentru Arieșului licitația va fi finalizată în 11 martie, iar pentru Alexandru Vaida Voievod 58 și 62 se va organiza cea de-a treia licitație.

Din grupul cu numărul 8 fac parte: strada Scorțarilor 7, Cernavodă 2, Donath 180, Republicii 64-65, Dragalina 8 și 10. Pentru aceste blocuri ofertele se vor deschide în data de 6 martie.

Grupul 9: Strada Izlazului 5, Azuga 2, Grigore Alexandrescu 29, Nicolaie Titulescu 16, Unirii 13, Louis Pasteur 69, Bulevardul Muncii 65A, Tarnița numărul 6. Pe strada Tarnița în acest moment lucrările sunt suspendate, iar pentru celelalte se va relansa licitația.

„Pentru Pasteur am avut un ofertat și a trebuti să îl descalificăm fiindcă oferta financiară a fost mai mică cu aproximativ 17% decât valoarea estimată și nu am putut să îl validăm”, a spus Dan Tarcea.

Din ultimul grup fac parte: strada Gheorghe Dima 28, Nicolaie Titulescu 165, Năsăud 8, Mamaia 6 și 10, Aleea Padin 24 și și Piața Piata Liebknecht Karl 7-8. Pentru aceste lucrări licitația va fi lansată în data de 11 martie.

„Trebuie să finalizăm aceste lucrări pentru a nu pierde bani europeni și pentru a putea să asigurăm un confort cât mai mare pentru cei care doresc să facă această anvelopare a blocurilor. Aș vrea să vă spun că acest proiect va continua și în perioada următoare. Am reușit să creștem alocările pe această componentă deoarece pentru noi este esențial să avem o valoare cât mai mare a fondurilor europene atrase în această direcție ca să putem crește cu adevărat confortul celor care locuiesc în blocuri. Vedem că și estetic arată mult mai bine. Dacă vrem să consumăm cât mai puțină energie de aici trebuie să pornim. Trăim într-o lume în care energia devine din ce în ce mai costisitoare”, a concluzionat viceprimarul Clujului.

AVANTAJELE REABILITĂRII TERMICE A BLOCURILOR

Principalul avantaj al locuitorilor ține de reducerea cu 20-30% a facturilor la încălzire, după reabilitarea termică. Din acest motiv, prețurile apartamentelor în blocurile reabilitate termic sunt mai ridicate, putând ajunge chiar la nivelul prețurilor pentru apartamentele noi.

Impunerea existenței certificatului energetic la încheierea tranzacțiilor imobiliare, determină reducerea prețurilor pentru apartamentele nereabilitate termic. Astfel, sunt avantajate imobilele ce au beneficiat de reabilitare termică, existând mulți clienți interesați de valoare energetică a imobilului.

ȘANSE MAI MARI DE VÂNZARE

„Există clar șanse sporite în ceea ce privește vânzarea unui imobil reabilitat termic sau cele cu hidroizolație schimbată. De cele mai multe ori potențialii cumpărători “fug” de ideea de a achiziționa un apartament la parter sau ultimul etaj. În cele mai multe cazuri, aceste probleme o întâlnim la vânzarea imobilelor vechi, cele noi fiind construite conform cerințelor în vigoare”, spune Marius Săplăcan, senior broker Blitz Imobiliare.

CUM SE APLICĂ SPRIJINIREA EFICIENȚEI ENERGETICE ÎN CADRUL CLĂDIRILOR REZIDENŢIALE?

Prin intermediul acestei operaţiuni vor fi sprijinite activități specifice realizării de investiții pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale, respectiv:

- îmbunătățirea izolației termice și hidroizolare a anvelopei clădirii (pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu superior, planșeu peste subsol), șarpantelor, inclusiv măsuri de consolidare;
- reabilitarea și modernizarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic – încălzire şi apă caldă de consum, parte comună a clădirii tip bloc de locuinţe, inclusiv montarea de robinete cu cap termostatic etc.
- modernizarea sistemului de încălzire: repararea/înlocuirea centralei termice de bloc/scară; achiziționarea și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile – panouri solare termice, panouri solare electrice, pompe de căldura şi/sau centrale termice pe biomasa etc.;
- înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent din spațiile comune cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață;
- implementarea sistemelor de management al funcționării consumurilor energetice: achiziționarea și instalarea sistemelor inteligente pentru promovarea și gestionarea energiei electrice;
- orice alte activități care conduc la îndeplinirea realizării obiectivelor proiectului (înlocuirea lifturilor și a circuitelor electrice în părțile comune – scări, subsol, lucrări de demontare a instalațiilor și echipamentelor montate, lucrări de reparații la fațade etc.);