monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul faptelor bune. Un taximetrist i-a returnat unei tinere portofelul uitat în mașină

O tânără grăbită și-a uitat portofelul în taxi. Ce a urmat după aceea se întâmplă din ce în ce mai des la Cluj. Taximetristul i-a returnat portofelul.

Ca mulți alți clujeni, o tânără, Ligia Roxana Măhălean era grăbită și alerga dintr-un loc în altul. Însă, din neatenție, și-a uitat portofelul într-un taxi. Surpriza a venit când taximetristul a făcut tot posibilul să dea de tânără pentru a-i returna portofelul. Ligia a făcut cunoscută povestea pe rețelele de socializare.

„Aceasta e mașina domnului Viorel David (foto), taximetrist clujean! Azi-dimineață (n.red vineri) am avut programate două termene de judecată cu jandarmeria pentru contestarea amenzilor de la proteste. După ce am terminat ce aveam de făcut la tribunal, am sărit într-un taxi și am fugit către birou. Când am ajuns am plătit în grabă și mi-am văzut de treabă. Două ore mai târziu, îmi scrie colega mea din Norvegia, Camilla. Că a sunat-o un domn să îi ceară numărul meu. Aparent îmi lăsasem portofelul în taxi-ul dânsului. Poate să îl dea?”, a povestit Ligia pe Facebook.


Curioasă, a întrebat cum a găsit taximetristul numărul de telefon al colegei ei, care se afla tocmai în Norvegia. Taximetristul a căutat-o pe Ligia pe Google și a dat de numărul Camillei într-un anunț legat de un proiect.

„Pe scurt mi-am recuperat tot patrimoniul. Domnul Viorel m-a sunat și mi le-a adus la birou în 10 minute. Și-a bătut capul pentru că bănuia câte neplăceri o să am, mai ales pentru acte”, a adăugat tânăra.


Ligia Roxana Mahalean este o tânără care a fost amendată de-a lungul timpului cu 9000 de lei pentru protestele pe care le-a organizat la Cluj-Napoca.

Etichete: portofel taximetrist