Actualitate
UE cere României să stopeze defrișările ilegale și să ia măsuri împotriva poluării
Comisia Europeană a cerut României în mod imperativ să oprească tăierile ilegale de păduri şi să implementeze corect regulile europene privind gestionarea arborilor tăiaţi.
„Autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal. În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu”, se arată în scrisoarea Comisiei Europene.
„De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările”, potrivit documentului.
CE a decis astăzi să trimită României o scrisoare de „punere în întârziere” și îi acordă un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat.
De asemenea, Comisia Europeană a îndemat România să adopte programe naționale de control al poluării atmosferice și să le comunice CE.
Cerința, adresată și Greciei și Maltei, este legată de o directivă care urmărește atingerea unor niveluri de calitate a aerului care să nu genereze efecte negative semnificative sau riscuri pentru sănătatea umană și pentru mediu.
Statele membre ar fi trebuit să transmită Comisiei primele lor programe naționale de control al poluării atmosferice până la 1 aprilie 2019, dar Grecia, Malta și România nu au făcut acest lucru.
Citește și: Clujul, în topul tăierilor MASIVE! Activiștii de la Greenpeace trag un semnal de alarmă
Citește și: Hoți de lemne, prinși în flagrant de clujeanul care se pregătește de cursa vieții?
Citește și: Tăieri ilegale de copaci în Pădurea Sf. Ioan?
Citește și: Clujul NU este poluat! Boc: „Sunt unii care au măsurat, care nu au habar și spun altceva”
Citeșie și: Emil Boc, chemat la Ministerul Mediului. Clujul trebuie să facă planuri de calitate a aerului