monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Captură de 17 kg de droguri într-un judeţ vecin

Poliţiştii şi procurorii din Bistriţa-Năsăud au reuşit o captură impresionantă de droguri.

Potrivit IPJ Bistrița, în data de 4 februarie, polițiștii de combatere a criminalității organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict a unor persoane care ar fi introdus în țară droguri de risc.

Astfel, pe raza comunei Dumitra, polițiștii au oprit în trafic un microbuz, care aparține unei firmei de transport internațional de persoane. În urma controalelor efectuate, în bagajul unui bărbat de 45 de ani, din Leșu, au fost descoperite 11 pachete ce conțineau o substanță vegetală de culoare verde-oliv. În urma analizelor de laborator, a rezultat că este vorba de 17,22 kg. de canabis, notează reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud. Cinci persoane care se aflau în microbuz au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, pentru audieri. Totodată, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui bistrițean, de 36 de ani, bănuit, de asemenea, de comiterea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc. În urma audierilor, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T- B. T. Bistrița-Năsăud a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a celor doi bărbați, de 45 și 36 de ani, cercetați pentru infracțiunea de introducere în țară de droguri de risc și complicitate la introducere în țară de droguri de risc. În cursul zilei de astăzi, aceștia vor fi prezentați Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.