monitorulcj.ro Menu
Actualitate

25 de troleibuze noi începând de astăzi în Cluj-Napoca! Pe ce linii le vom vedea

Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, a oferit mai multe detalii despre cele 25 de troleibuze Solaris care vor fi puse astăzi în circulație de CTP.

25 de troleibuze noi începând de astăzi în Cluj-Napoca! Pe ce linii le vom vedea

Primăria Cluj-Napoca a reuşit să achiziţioneze la finalul anului precedent 50 de troleibuze noi, iar primele 25 vor fi puse în circulație de astăzi, 4 februarie.

„Astăzi, la ora 14:00 vom pune în circulaţie 25 de troleibuze noi. Au fost achiziţionate încă de anul trecut, dar au trebuit făcute toate procedurile pentru sistemele de siguranţă şi de plată. Ne propunem să avem un transport în comun total nepoluant. Numărul total de pasageri pe care un troleibuz îl poate transporta este de 146 de persoane, dintre care 36 pe scaune, plus conducătorul auto. Troleibuzele sunt dotate cu un sistem şi o rampă de acces pentru îmbarcarea persoanelor cu dizabilităţi. Valorea unui astfel de troleibuz este de 2,9 milioane de lei, cu tot cu TVA. Toate autobuzele au fost achiziţionate din fonduri europene şi vor fi văzute pe liniile 5, 6, 7, 25”, a declarat Tarcea.


Municipalitatea face astfel un nou pas important în atragerea clujenilor spre mijloacele de transport în comun pentru a limita aglomeraţia din oraş la orele de vârf.