monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Turda rămâne mâine fără apă potabilă

Turdenii nu vor avea mâine apă potabilă din cauza  lucrărilor specifice de cuplare a conductelor noi, cuprinse în proiectul derulat de Compania de Apă ARIEŞ ” Reabilitare şi extindere de apă şi canalizare” .

Întreruperea furnizării de apă va avea loc, mâine, între orele 8,00-20,00, în cartierele:

Turda Nouă – din  zona Teatrului Municipal spre  str. A. Iancu, Clujului şi străzile adiacente, Băi Sărate şi străzile adiacente, Zona Liceului Mihai Viteazul – şi străzile adiacente.

În zona Centrală – Republicii, Libertăţii, N. Titulescu, G-ral. Dragalina, P-ţa Romană – se va furniza apă potabilă cu presiune redusă.