Actualitate
Poliţiştii au ieşit în stradă. Acţiune în Mărăşti şi Someşeni. S-a lăsat cu amenzi
Poliţiştii clujeni au acționat cu efective mărite pentru combaterea și prevenirea faptelor ilegale și a infracţiunilor care se comit în segmentul stradal, precum și în scopul prevenirii accidentelor rutiere.
Acțiunea desfășurată, în perioada 22-23 ianuarie, de către polițiști a fost derulată cu preponderență în zona cartierelor Mărăști și Someșeni, unde au fost legitimate 48 de persoane și controlate 29 de vehicule.
“În urma abaterilor constatate de către polițiștii clujeni, s-a impus aplicarea a 21 de sancțiuni contravenționale, unui conducător auto fiindu-i suspendat dreptul de a conduce vehicule. De asemenea, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru încălcări ale legislației rutiere, dar și pentru nerespectarea normelor din domeniul ordinii și siguranței publice”, transmite IPJ Cluj.