monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Familia Aurei Ion, tânăra decedată în Apuseni, mesaj sfâșietor după 6 ani: "Cât mai trebuie să așteptăm pentru a se face dreptate"

Aura Ion s-a stins dramatiic pe 20 ianuarie, 2014, în tragedia aviatică din Munții Apuseni și momentan nimeni nu a plătit pentru această tragedie.

Familia Aurei Ion vrea dreptate la șase ani de la tragedia din Munții Apuseni. Rudele tinerei cer ca ancheta să nu mai fie ținută secretă, iar vinovații să plătească.

"Încă un an peste accidentul aviatic din Munții Apuseni. Un an de liniște.Prea multă liniște în condițiile în care avem doi morți și niciun vinovat! O anchetă ținută, încă un an, sub tăcere. Un dosar în care, 6 ani, nu s-a făcut NIMIC! Cât mai trebuie să aștept dreptatea? 


20 Ianuarie 2019 – ne pregăteam pentru o judecată dreaptă din partea magistratului de Înaltă Curte, o hotărâre care să aibă în vedere probele de la dosar, probe ce arată, confirmă, neregulile intervenției în operațiunea de localizare-căutare și salvare. De la teorie la practică... cale lungă! Judecătorul Șelaru Horia Valentin a uitat că nu poate să judece fără dosar și a trecut la treabă, a dat soluția...cea de dinainte bine stabilită, căci altfel, fără întreg dosarul, nu ar fi avut voie să se pronunțe. Și au făcut, și de data aceasta, o judecată "dreaptă"... au mers în linie dreaptă, fără abatere de la traseu...În timpul judecății, parte din dosar era ținut la Parchetul Militar. Să-l mai întrebăm pe procurorul militar Văetiși Marian de ce nu a informat judecătorul și avocații că mai sunt câteva volume pe la Procuratura Militară, prin sertare? Nu ne mai obosim, nu răspunde nimeni, iar noi, oricum, cunoaștem răspunsul! 

Acum „se lucrează” la ancheta ce îi vizează pe cei ce aveau responsabilități pentru declanșarea operațiunilor de alarmare din cadrul ROMATSA; pe medicii SMURD cu privire la intervenția medicală, la respectarea procedurilor, precum și la încetarea manevrelor de resuscitare și declararea decesului victimei; pe pilotul Petrescu Răzvan și Școala Superioară de Aviație Civilă, pentru falsurile din documentația aeronavei BN2, întrucât aceasta nu avea, la data efectuării zborului, verificările tehnice obligatorii pentru desfășurarea misiunii. 


Parte din dosar a zăcut la Cluj, la Parchetul Curții de Apel CLUJ, 10 luni, până când procurorii de acolo s-au gândit să ceară Bucureștiului să-l preia, că e complicat... și l-a preluat...din nou...Parchetul General.

Cealaltă parte zace la Parchetului Judecătoriei 1,  unde prim-procurorul Cozma Alin ne-a interzis, nouă victimelor, accesul la dosar. Să mai întrebăm care ar fi motivul? Este deja cunoscut, în tipicitatea anchetei: mușamalizarea dosarului pentru salvarea Școlii de Aviație și a celor implicați.


DAR vom continua și vom merge până la capăt. Vom arăta de fiecare dată abuzul. Și vom face public ceea ce trebuie să se audă, chiar dacă opinia publică pare că a amuțit. Poate ne trezim totuși! Poate reușim să conștientizăm că adevăratul pericol se produce atunci când suntem reduși la tăcere!

20 Ianuarie 2020 – VREM DREPTATE PENTRU AURELIA ION! VREM DREPTATE PENTRU FAMILIA NOASTRĂ! VREM DREPTATE PENTRU URMAȘII NOȘTRI! 


2020 – un an care poartă amprenta lui 20, așa că, voi cei cu responsabilitatea dreptății, să vă amintiți de ziua de 20 Ianuarie 2014 la fiecare pas! Să vă amintiți că sunt doi morți care-și cer DREPTATEA!", a transmis familia Aureliei Ion.