monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Elevii de clasele a VII-a și a XI-a vor susține simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat 2020

Elevii de clasele a VII-a și a XI-a vor susține simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat 2020, dar în luna mai, după elevii din clasele terminale.

După ce reprezentanții părinților și cei ai elevilor au anunțat că oficialii din Minister le-au comunicat renunțarea la simulările pentru a VII-a și a XI-a, Monica Anisie a spus că, pentru clasa a VII-a, specialiștii de la Centrul Național de Evaluare și Examinare au folosit termenul de “pilotare” a unei noi structuri de subiecte de examen.

„La clasa a VII-a vom da o simulare în luna mai, după ce publicăm noi modele de subiecte. Și nu va fi un singur model, ci 3 sau 5 modele. Le lăsăm timp profesorilor o luna-două să lucreze cu elevii aceste modele și după aceea pilotăm acele structuri de subiecte, ca să vedem dacă au fost concepute corect de membrii grupului de lucru de la Centrul Național de Evaluare și Examinare”, a declarat Monica Anisie pentru Edupedu.ro.


Ministrul Educației a precizat că a decis decalarea simulărilor la clasa a VII-a, față de cele susținute de copiii aflați la final de gimnaziu, pentru că acești elevi au învățat de la clasa I și până acum după o programă școlară nouă, diferită de cea urmată de elevii din clasa a VIII-a.

„Nu am vrut să îi supunem simulării atât de repede, fără să vadă un model de subiect înainte, având în vedere că simulările vor fi în concordanță cu noua programă. Deci nu putem să dăm același model de subiect ca la clasa a VIII-a”, a afirmat ministrul Educației, pentru Edupedu.ro.


„Deci nu se renunță la simulări, ci vor da un pic mai târziu”, a subliniat oficialul.