monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăria achiziționează 10 microbuze noi pentru extinderea transportului dedicat elevilor

Primăria municipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, va extinde transportul școlar dedicat elevilor clujeni.

Primăria Cluj-Napoca achiziționează 10 microbuze noi pentru extinderea transportului dedicat elevilor, sursă foto: Facebook Emil Boc

Astfel, la solicitarea cetățenilor și în urma procesului de bugetare participativă, municipalitatea anunță achiziționarea a noi mijloace de transport pentru elevi. Proiectul presupune o alocare financiară bugetară în 2020 de 4.800.000 lei, urmând a fi supus dezbaterii publice după consultări cu școlile clujene și Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Vă reamintim că programul „Autobuze școlare dedicate pentru transportul elevilor” a fost propus și votat de clujeni încă din cadrul procesului de bugetare participativă online desfășurat de Primărie în 2017. Municipalitatea a implementat în primă fază propunerea ca proiect-pilot, programul fiind apoi extins de la cinci la 12 trasee și mai multe școli din municipiu.


Ca urmare a răspunsului pozitiv din partea familiilor și profesorilor, administrația locală a sprijinit desfășurarea programului și prin Direcția Polița Locală, astfel încât elevii să fie în siguranță pe fiecare traseu al autobuzelor școlare, afirmă primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

„Prin extinderea proiectului autobuzelor școlare urmărim creșterea calității actului educațional, a siguranței copiilor și descongestionarea traficului în oraș. Proiectul va fi implementat după adoptarea bugetului pentru anul 2020”, a declarat edilul.


CITEȘTE ȘI: Cum se va transforma orașul în 2020? Bugetul Clujului, de 353,2 mil. €, în dezbatere publică

CITEȘTE ȘI: S-a reluat transportul cu autobuzele școlare pentru elevii clujeni. Care sunt cele 12 trasee?