monitorulcj.ro Menu
Actualitate

6 noi tramvaie vor ajunge la Cluj-Napoca

Până în luna iunie, treptat, pe străzile Clujului vor ajunge şase noi tramvaie.

Aceste tramvaie fac parte dintr-o comandă de 22 de tramvaie fabricate la Arad de firma Astra. Contractul se ridică la suma de 170 de milioane de lei, fără TVA .

„Pentru această investiţie noi am apelat la fonduri europene disponibile prin Axa 4, POR 2014-2020. Astfel, 85% din bani vor veni din fonduri europene nerambursabile, 13% din fonduri provenind din bugetul naţional, iar primăria va achita doar 2% din totalul sumei”, a declarat pentru Adevărul, Ovidiu Câmpean, directorul departamentului de Dezvoltare Locală şi management din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.


Reamintim că licitaţia a fost publicată în decembrie 2017. În urmă cu câteva luni, Primăria Cluj-Napoca anunţa că singura ofertă primită a fost cea de la producătorul arădean de material rulant.

Precizăm că Astra Vagoane Arad este unic ofertant în alte două licitaţii pentru furnizarea de tramvaie noi, la  Oradea, 20 de tramvaie şi 18 în municipiul  Galaţi. Aceste oferte sunt în curs de evaluare.

Etichete: astra investitii