monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Magistraţii clujeni ies în stradă în semn de solidaritate cu magistraţii polonezi

Baroul Cluj se solidarizează cu protestul de susținere față de confrații polonezi.

Baroul Cluj a informat, că luând cunoștință de protestele confraților polonezi cu privire la acțiunile Guvernului și Parlamentului polonez din anul 2019, prin care au fost afectate independența judecătorilor și a întregului sistem judiciar în modul cel mai grav după anul 1989, sub pretextul unei așa-zise ”reforme a justiției”, se solidarizează cu aceste proteste și transmite sprijinul său către toți avocații implicați în aceste demersuri, informează Baroul Cluj.

Consiliul Baroului Cluj informează membrii baroului cu privire la faptul că în data de 10 ianuarie 2020, ora 12.00, se va organiza în fața Palatului de Justiție, pe durata a 15 minute, un protest mut cu purtarea robei pe braț, cu participarea magistraților și a avocaților care doresc să-și exprime solidaritatea cu colegii lor din Polonia.


Consiliul Baroului Cluj atrage atenția și autorităților publice din România că, așa cum se poate constata și în Polonia, orice atingere adusă independenței judecătorilor reprezintă o gravă încălcare a statului de drept și a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, indispensabile în democrație.

 


 

 

Etichete: baroul cluj