Visele lui Iosif - Pastorala de Crăciun a PS Florentin Crihălmeanu

Florentin, din harul și mila Atotputernicului Dumnezeu, prin grația Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, a românilor, onoratului cler împreună-slujitor, cuvioaselor persoane consacrate mult rugătoare, iubiților creștini greco-catolici și tuturor credincioșilor creștini, de Dumnezeu iubitori, frățești urări de sărbătoare și arhierească binecuvântare!

“Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său, cel Unul născut, L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El noi să avem viață” (cf. 1Io 4,9).

Iubiți credincioși,

Sărbătoarea Nașterii Domnului, Crăciunul, ne dezvăluie planul de iubire al lui Dumnezeu cu noi, oamenii. Este acel “vis de iubire” divin prin care Dumnezeu dorește ca toți oamenii să se mântuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului (cf. 1Tim 2,4). Dumnezeu Însuși coboară în neamul omenesc, pentru ca prin viața, moartea și învierea Lui să ne sfințească și să ne deschidă tuturor o nouă perspectivă de viață.

Adeseori, în lumea de astăzi întâlnim persoane cărora li se pare că nu văd nicio perspectivă de viitor. În societatea aflată în continuă schimbare, omul are tendința de a se închide într-un prezent repetitiv, în obișnuințe.

Sărbătoarea Crăciunului este trăită uneori prin prisma acestor obișnuințe, a emoțiilor “artificiale” pe care ni le creăm (cadouri, bradul, ospățul etc.), dar evenimentul Nașterii Domnului este mai mult decât o simplă reîntoarcere în timp în fiecare an.

De fapt, ce reprezintă pentru noi, creștinii, Sărbătoarea Nașterii Domnului, pe care o celebrăm în fiecare an la 25 decembrie? Pentru creștini nu este vorba de un mit repetitiv sau de închiderea în cercul rememorării unor evenimente istorice, ci cu fiecare sărbătoare, ascultând și aprofundând perspectiva speranței pe care Fiul lui Dumnezeu Întrupat ne-o deschide, înțelegem că avem un viitor: acela al fericirii veșnice.

Această perspectivă de viitor oferă un sens vieții noastre, dăruindu-ne bucuria și elanul angajării cu încredere în realizarea idealului sfințeniei.

Să ne deschidem sufletele spre această bucurie a speranței, pe care să o insuflăm și celor care sunt dezamăgiți de realitatea fără perspective în care trăiesc.

“Să avem curajul să visăm!”, ne îndeamnă Papa Francisc. Să avem curajul să intrăm și noi în acest “vis minunat” al lui Dumnezeu cu oamenii!

Vă invit acum, la ceasul Sfintei Sărbători, să ieșim din cercul strâmt al realităților cotidiene și să pătrundem în visul Său, meditând asupra viselor dreptului Iosif, părintele ocrotitor al Pruncului Divin și soțul Fecioarei Maria.

Sunt patru asemenea momente în care cuvântul lui Dumnezeu pătrunde în sufletul său curat și ascultător și devine trăire, împlinire a planului divin. De fiecare dată, într-un context dificil, îngerul Domnului îi transmite porunca divină, îi dezvăluie planul lui Dumnezeu și rolul pe care îl va avea, oferindu-i și o motivație rațională. Iosif, trezindu-se, împlinește de fiecare dată cu fidelitate ceea ce îngerul îi poruncise.

După fiecare vis și împlinire a poruncii primite de Iosif, Evanghelistul Matei citând profeții ale Vechiului Testament confirmă că aceste acțiuni se aflau deja în proiectul lui Dumnezeu, în “visul” Său de mântuire pentru omenire.

1. Primul vis al lui Iosif – Primirea Mariei

“Iosif, nu te teme să o primești pe Maria” (cf. Mt 1,20)

Despre Nașterea Domnului nostru Isus Hristos ne vorbesc două din cele patru evanghelii. Evanghelia după Matei se adresa evreilor și prezintă nașterea și copilăria lui Isus din perspectiva tatălui ocrotitor, Iosif. Evanghelia de la Luca se adresa grecilor și relatează aceste evenimente din perspectiva Fecioarei Maria, mama lui Isus.

Atât Maria, cât și Iosif primesc vestea nașterii Mântuitorului de la îngeri. Spre deosebire de Maria, care dialoghează cu îngerul, Iosif primește mesajul îngeresc în vis. Cu fiecare vis, Iosif primește o nouă misiune ce deschide spre un nou orizont și o nouă perspectivă de viață.

Evangheliile ne spun că Iosif și Maria erau logodiți, dar încă nu locuiau împreună. Era perioada premergătoare căsătoriei, după care logodnicul urma să o primească pe logodnica sa în casa lui. Căsătoria trebuia să sigileze legătura de familie. În acest timp, Iosif află că Maria aștepta deja un prunc.

Iosif visa la o căsnicie fericită cu Maria, binecuvântată cu mulți copii. Acum, în noua situație, visul lui se destramă și trăiește o puternică deziluzie. Este un moment de îndoială și cumpănă. Pe de o parte, dacă ar fi primit în casa lui o femeie adulteră ar fi călcat legea; pe de altă parte, dacă ar fi denunțat-o public, ar fi expus-o pedepsei cu moartea (cf. Dt 22, 20-21). Dar, pentru că o iubește cu adevărat și nu îi dorește răul, Iosif caută o altă soluție și își face un nou plan de viață: să o părăsească în ascuns fără ca cineva să cunoască motivul și vina ar fi căzut asupra lui.

Paradoxal, în timpul somnului, atunci când Iosif se detașează de gândurile proprii, de logica personală, Dumnezeu îi poate revela proiectul Său de viață: planul divin și soluția ce oferă o nouă perspectivă. Îngerul îi spune: “Iosife, fiul lui David, nu te teme să o primești pe Maria, logodnica ta, căci ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Spiritul Sfânt” (cf. Mt 1,20).

Iosif era din tribul lui Iuda, din neamul și casa lui David. Mesajul îngeresc îl numește “fiul lui David” arătându-i că este cunoscut de Dumnezeu și, totodată, confirmând profețiile prin care Mesia trebuia să se nască din neamul lui David (cf. Is 9,6; Lc 1,32).

Tot în vis, Iosif află numele și rolul pe care Pruncul îl va avea. Se va numi Isus, care înseamnă “Dumnezeu mântuiește”, și exprimă misiunea pe care Fiul lui Dumnezeu o avea, aceea de a mântui pe fiii poporului lui Israel de păcatele lor (cf. Mt 1,21).

Astfel, aflând originea maternității Mariei și acceptând motivația supranaturală, teama lui Iosif dispare. El va primi cu bucurie planul divin și misiunea care îi revine ca soț al Mariei, aceea de a o primi în casa lui și, la timpul rânduit, de a da fiului Mariei numele de Isus.

Iosif, om drept și credincios, își dă seamă că Dumnezeu i-a vorbit prin acel înger, chiar dacă nu înțelege pe deplin misterul zămislirii de la Spiritul Sfânt.

Trezindu-se din somn, el împlinește cu fidelitate tot ce i se poruncise. Lăsând la o parte orice întristare, resentiment sau tulburare, îi primește în casa lui pe Maria și pe Pruncul zămislit în sânul ei. Ca urmare, devine soțul Mariei și tatăl ocrotitor al lui Isus.

Cuvântul divin pe care Iosif îl primește în sufletul său devine o lumină ce îi descoperă propriile limite, dar deopotrivă îl ridică spre o nouă speranță de viață. Iosif se va lăsa modelat din interior, pentru a putea “întrupa” mai fidel Voința divină în viața lui. Ascultarea lui Iosif transformă visul în realitate, împlinind astfel planul mântuirii așa cum fusese prevestit de proroci. Evanghelistul Matei confirmă aceasta citând cuvântul prorocului Isaia: “Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi vor pune numele Emanuel!” (cf. Mt 1,23; Is 7,14). Așadar, toate acestea făceau parte din “visul lui Dumnezeu” pentru mântuirea poporului Său.

Arhanghelul Gabriel vestise Mariei că va fi mama “Fiului Celui Preaînalt”. Probabil același mesager ceresc îi poruncise lui Iosif să o primească pe Maria în casa lui, devenind tatăl ocrotitor al Pruncului divin. Astfel, putem afirma că Domnul și-a ales “părinții” din neamul omenesc, aceia care Îl vor crește și-L vor educa. Totul este pregătit pentru venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu.

În situațiile dificile ale vieții noastre, modelul luminos al Sfântului Iosif ne învață să primim Cuvântul divin și, cu răbdare, să ne lăsăm călăuziți de el. Să nu luăm decizii pripite sub presiunea evenimentului, să discernem bine vocea și voința lui Dumnezeu, iar apoi să avem curajul de a împlini voința divină.

2. Al doilea vis al lui Iosif – Fuga în Egipt

“Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt” (cf. Mt 2,13)

Venirea pe lume a Pruncului divin s-a petrecut în sătucul Betleem, locul în care Maria și Iosif veniseră din porunca Împăratului roman, pentru recensământ. Peștera de pe câmpul păstorilor a fost primul sălaș pământesc al Pruncului ceresc, în noaptea friguroasă de iarnă, iar culcușul, un braț de paie așezat în ieslea animalelor.

Cât de mult și-ar fi dorit Maria și Iosif să-L poată întâmpina pe micul Prunc într-un pătuț frumos, pe un așternut moale, curat, într-o încăpere caldă, primitoare! Toate acestea au rămas însă doar visuri… Încă de la începutul vieții Sale pe pământ, Domnul alesese sărăcia, condițiile modeste, anonimatul.

Acolo, la Betleem îi vor vizita păstorii și apoi, după câtăva vreme, magii de la Răsărit. Între timp Iosif, harnicul tâmplar, construise o căsuță și un mic atelier de lucru din care să-și întrețină familia. Se gândeau că vor rămâne acolo până când Pruncul Isus va mai crește, după care se vor întoarce la Nazaret.

Planul Domnului era însă altul. Îngerul Domnului se arată a doua oară în vis lui Iosif și îi cere să plece imediat în Egipt, căci este în pericol viața Pruncului: “Sculându-te, ia Pruncul și pe mama Lui, fugi în Egipt și stai acolo până când îți voi spune, pentru că Irod are de gând să caute Pruncul ca să-l ucidă!” (cf. Mt 2,13).

De-abia apucase să-și construiască o căsuță, să-și facă o situație socială în Betleem, și-acum, i se cerea să renunțe la tot ce agonisise în acest răstimp. Degrabă trebuie să pornească, în miez de noapte, cu Copilul mic și mama Lui, într-o călătorie de sute de kilometri, pe un drum necunoscut, spre o țară străină. Iosif nu stă pe gânduri nicio clipă și, sculându-se, ia Pruncul și pe mama Lui și, chiar în acea noapte, pleacă imediat spre Egipt (cf. Mt 2,14).

Dacă primul vis al lui Iosif rezolva un conflict interior și deschidea o nouă perspectivă de viață, cel de-al doilea marchează începutul unui nou răstimp de nesiguranță, dar salvează ce era mai important: viața Pruncului divin. Ocrotirea lui Isus este misiunea lor, a părinților. El este sensul și scopul vieții lor de familie. De aceea, în text, Maria va fi amintită de-acum doar în relație cu Pruncul, ca “mama Lui”.

O profundă teologie se dezvăluie prin această simplă formulă repetată de evanghelistul Matei: “Pruncul și mama Lui”. Mai întâi este Copilul Isus, Cuvântul Întrupat, primul, începutul, apoi urmează mama Lui, neprihănita Fecioară Maria, și apoi ceilalți. Iosif, tăcut și smerit, rămâne mereu în “umbra” Tatălui ceresc.

Pentru mica familie, fuga în Egipt înseamnă un nou statut de viață, acela de emigranți, dar și curajul de a lua totul de la început, de a se încredința în “mâinile Domnului”.

Toate acestea sunt confirmate de evanghelistul Matei ca o împlinire a prorociilor Vechiului Testament și deci, parte a planului divin: “Din Egipt L-am chemat pe Fiul meu” (Mt 2, 15; Os 11,1).

Admirabilă este ascultarea, disponibilitatea și detașarea lui Iosif! Un om care nu cere explicații, nu se plânge și nu este alipit de cele materiale, prin care Domnul își poate împlini planul Său oriunde și oricând.

Uneori, chiar și în zilele noastre, există persoane care trec prin momente dificile de persecuție, de calomnie, de amenințare cu moartea din partea “celor puternici” ai vremii. În zilele noastre, sunt peste 61 de milioane de refugiați, cărora li se cere să renunțe la stabilitatea, la siguranța, la domiciliul lor și să-și părăsească țara sau familia, din cauza sărăciei, a mizeriei, a persecuțiilor și a războiului.

3. Al treilea vis al lui Iosif – Întoarcerea în pământul lui Israel

“Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel” (cf. Mt 2,20)

Despre viața Familiei Sfinte în Egipt avem foarte puține detalii. Nu cunoaștem nici locul și nici perioada de timp petrecută acolo. Evanghelistul Matei ne oferă un important reper istoric pentru următorul vis a lui Iosif.

După moartea regelui Iudeii, Irod cel Mare, Iosif primește a treia vizită a mesagerului ceresc în vis. Este o nouă poruncă și o nouă misiune: “Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, pentru că au murit cei care căutau [să ia] viața Pruncului!” (cf. Mt 2,20).

Din nou Iosif este chemat să lase tot ce avea și tot ce agonisise și să plece. Acum trebuie să se întoarcă în țara de origine, la cei de același neam, tradiție și religie. Tot în vis, îngerul îi poruncește să nu se stabilească în Iudeea, ci în Galileea.

Cu aceeași disponibilitate și fidelitate, Iosif se supune Cuvântului divin, ajungând, împreună cu Pruncul și cu mama Lui, din nou la Nazaret. În această întoarcere la origini, Matei vede, din nou, o împlinire a prorociilor Vechiului Testament (cf. Mt 2,23).

Isus va fi numit “Nazarinean” după locul de proveniență și, probabil, datorită numelui pe care îl purtau cei care făceau un vot special de curăție lui Dumnezeu (cf. Nm 6,2-21). Pentru Fiul lui Dumnezeu, acesta este și apelativul care îi va însoți întreaga Sa misiune. De la prezentarea la Templu și până la jertfa Crucii, El va oferi cu iubire Tatălui ceresc votul de curăție și ascultare: jertfa Trupului Său pentru răscumpărarea păcatelor oamenilor. La încheierea misiunii Sale răscumpărătoare, titlul va rămâne sigilat deasupra Crucii: “Isus Nazarineanul Regele Iudeilor” (cf. Io 19,19).

Iosif, Pruncul Isus și mama Lui revin la Nazaret, în locurile care le erau familiare, dar și aici totul trebuie luat de la început. O nouă casă și o nouă situație socială de construit. Un nou proiect de viață, un nou orizont care se deschide.

Iosif privește în urmă la primii ani ai căsătoriei lor, petrecuți într-o continuă călătorie: de la Nazaret la Betleem, la porunca împăratului, de la Betleem în Egipt, la porunca îngerului, din Egipt din nou la Nazaret, din poruncă cerească. Plecase de-acasă, din Nazaret, cu gândul de a se întoarce imediat, dar, obligat de împrejurări, își construise o nouă casă la Betleem. După câtva timp, porunca divină îi ceruse să lase și această casă și să caute o altă “casă” în țara Egiptului. Acum, când i se cere iarăși să lase totul și să se întoarcă “acasă”, Iosif ajunge să înțeleagă faptul că, pentru cel care este la dispoziția Domnului, nu există “acasă” aici, pe pământ. “Casa” este acolo unde El îl cheamă sau îl trimite.

Visul întoarcerii “acasă” este foarte actual în zilele noastre pentru atâtea persoane plecate din motive de studiu, de muncă, de misiune, care așteaptă cu nostalgie momentul reîntoarcerii în patrie, reîntâlnirea cu cei dragi și revederea locurilor natale.

Viața dreptului Iosif nu a fost lipsită de incertitudini și îndoieli. Dar, atunci când a înțeles voința divină, a avut puterea să renunțe cu smerenie la voința proprie și să împlinească mereu cu fidelitate porunca îngerească. Evanghelistul Matei va demonstra de fiecare dată că, prin fiecare renunțare la planurile proprii și prin ascultare, Iosif împlinea treptat planul de mântuire, “visul” divin de răscumpărare a neamului omenesc.

Iubiți credincioși,

Poate vom fi ispitiți să spunem: “Cât de ușor i-a fost lui Iosif!”. Pentru că, în situații dificile, îi apărea îngerul în somn și îi spunea exact ce are de făcut. În felul acesta, nu îi mai rămânea decât să urmeze mesajul divin.

Dar nouă, astăzi, cine să ne transmită Cuvântul divin?

Să ne amintim că avem fiecare câte un înger păzitor primit la Botez, dar astăzi avem chiar Cuvântul lui Dumnezeu cuprins în Sfânta Scriptură. Așadar, mesajul divin este la îndemâna noastră. Oare ne facem timp să îl citim? Căutăm să găsim în Biblie răspunsul la situațiile dificile ale vieții?

Visele Sfântului Iosif ne amintesc că Sfânta Scriptură este Lumină pentru viața noastră chiar și în “coșmarurile” vieții: atunci când ne simțim trădați, ne dă puterea iertării și a primirii celuilalt; atunci când suntem persecutați, ne invită să plecăm spre alte meleaguri; când suntem exilați, refugiați, ne ajută să revenim acasă; atunci când suntem osteniți ne dă puterea de a ne ridica și de a visa noi orizonturi de viitor.

Atâta timp cât vom fi în stare să visăm, vom menține tinerețea spirituală a sufletului nostru, afirmă Papa Francisc.

Visul este spațiul privilegiat pentru căutarea adevărului, pentru că acolo nu ne apărăm de adevăr. Sfântul Iosif era un om cu inima deschisă, era “omul viselor”, dar nu un visător, avea sufletul deschis spre cer, dar picioarele pe pământ. De la dreptul Iosif putem cere și noi capacitatea de a visa, pentru că, atunci când visăm la lucruri mari, frumoase, ne apropiem de “visul lui Dumnezeu”, de ceea ce El visează despre noi. Să nu pierdem capacitatea de a visa, pentru că a visa însemnă a deschide porțile viitorului și a fi roditori în viitor (cf. Papa Francisc).

Iubiți credincioși,

La ceas de bilanț, se cuvine să-I mulțumim Domnului pentru toate visurile frumoase care ne-au fost împlinite în acest an, cu adevărat istoric, 2019. În primul rând, deshumarea și aducerea osemintelor Arhiereului Iuliu Hossu de la Cimitirul “Bellu” Catolic din București la sediul episcopiei din Cluj (7-8 martie); apoi, încheierea Cauzei de beatificare a celor șapte episcopi greco-catolici români, la Roma (19 martie, Sărbătoarea Sf. Iosif); pe urmă, anunțul vizitei în România a Sf. Părinte Papa Francisc, cu beatificarea celor șapte episcopi greco-catolici martiri pentru credință (25 martie, Sărbătoarea Buna-Vestire); și, nu în ultimul rând, fericita zi de 2 iunie, a Sfintei Liturghii pontificate de Sf. Părinte Papa Francisc pe Câmpia Libertății din cetatea Blajului, în cadrul căreia a avut loc ritul de beatificare a episcopilor noștri Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, cu recunoașterea martiriului lor pentru credință.

Aducem mulțumire Domnului și pentru cele 6 biserici și 3 altare sfințite în acest an, în care au fost așezate relicvele Fer. Arhiereu Iuliu, pentru pelerinajele și procesiunile făcute cu aceste relicve, pentru monumentele înălțate în memoria sa, pentru noile apariții editoriale, precum și pentru primul film artistic dedicat Fer. Arhiereu Iuliu, intitulat “Cardinalul”.

Doresc să mulțumesc tuturor acelora care au ascultat apelul nostru și vă invit în continuare, iubiți credincioși, să trimiteți la Cancelaria episcopală materiale semnificative (documente, fotografii, publicații, obiecte, mărturii vii etc.), care ar putea completa portretul Fer. Arhiereu Iuliu și ne-ar putea ajuta în organizarea unei expoziții omagiale.

Ne rugăm Sf. Iosif, tatăl ocrotitor al Pruncului Isus, soțul neprihănit al Fecioarei Maria, patronul Bisericii Universale și patronul Eparhiei noastre, să mijlocească pentru noi, împreună cu fericiții arhierei greco-catolici martiri, pentru ca, privind la modelul său de smerită ascultare, să învățăm să discernem voința lui Dumnezeu în viața noastră, s-o împlinim cu fidelitate și disponibilitate, și astfel, să contribuim la împlinirea “visului” Său de mântuire cu fiecare dintre noi.

La lumina harului marii Sărbători a Nașterii Domnului, când, în clinchet de clopoței și minunate cântări, “visul lui Dumnezeu” pătrunde în realitatea noastră, ne rugăm Pruncului divin, prin mijlocirea Sf. Iosif, să vă inspire și să vă împlinească dorințele și visurile ce sunt spre mântuirea sufletelor și să vă dăruiască:

Sărbători binecuvântate, cu bucurie sfântă în toate!

La mulți ani sfinți, cu sănătate!

† Florentin
Episcop de Cluj-Gherla

Dată în Cluj-Napoca, din reședința episcopală, la Marea Sărbătoare a Nașterii după trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, în Anul Domnului 2019, al 319-lea de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, al 167-lea de la întemeierea Eparhiei de Gherla, al 90-lea de la transferarea sediului episcopal la Cluj, al 15-lea de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie Majoră a Bisericii noastre și al 7-lea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Francisc, al 15-lea an al Pf. Părinte Arhiepiscop Card. Lucian în tronul Arhiepiscopiei Majore de Făgăraș și Alba-Iulia, la Blaj, al 23-lea an al episcopatului nostru și al 18-lea în tronul arhieresc al Eparhiei de Cluj-Gherla.

Noapte de vis

Noapte de vis, timp preasfânt!
Toate dorm pe pământ;
Două inimi veghează,
Pruncul dulce visează
Într-un leagăn de cânt,
Într-un leagăn de cânt.

Noapte de vis, timp preasfânt!
Dumnezeu râde blând;
Pieptu-i varsă iubire,
Lumii dă mântuire,
Pace-n ea aducând,
Pace-n ea aducând.

Noapte de vis, timp preasfânt!
Păstorașii vin cântând.
Îngerii cântă-“Aleluia!”
Și ne vestesc bucuria:
Domnul e pe pământ!
Domnul e pe pământ!