monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Emanuel Ungureanu: „La conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant avem nevoie de un om dedicat 8 ore pe zi acelei activităţi”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat, joi, că la conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant ar trebui să se afle un om "dedicat 8 ore pe zi" acestei activităţi, iar actualul director, Radu Zamfir, ar trebui să coordoneze un program de transplant hepatic.

"Agenţia Naţională de Transplant, la această oră, înseamnă o încăpere cu patru oameni, înseamnă coordonarea din partea unui chirurg care este foarte bun la prelevare, mă refer la doctorul Zamfir (Radu Zamfir, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant - n.r.), dar care nu are absolut nicio treabă cu partea administrativă. Doctorul Zamfir nu stă acolo 8 ore, urăşte birocraţia, ar trebui să existe la Agenţia Naţională de Transplant un om dedicat 8 ore pe zi acelei activităţi. Doctorul Zamfir merge şi la prelevări, intră şi în sală, nu are timp, nu are chef, într-un anumit sens, de această activitate laborioasă şi el a fost sacrificat pentru imaginea de salvator după tragedia din Apuseni. Omul nu este lăsat să facă transplant. Dacă îl întrebaţi între patru ochi pe doctorul Zamfir, veţi vedea că el ar vrea să facă transplant de ficat şi nu este lăsat să facă asta", a susţinut Ungureanu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului.

El l-a îndemnat pe ministrul Sănătăţii să "îi dea locul doctorului Zamfir acolo unde merită", într-o zonă de coordonare a unui program de transplant hepatic.


"Să întinerim această gardă veche, profesorul Irinel Popescu are o vârstă, trebuie să lase şi pe alţii să facă transplant, se poate dezvolta un program de transplant hepatic şi la Cluj, inclusiv pentru copii. Încercăm cu eforturi foarte mari să luăm gheara pe care o ţin anumiţi Dumnezei medicali pe acest domeniu şi să lăsăm pe cei tineri, care nu au fost partea unor practici oculte în acest domeniu, să îşi facă treaba pentru bolnavi", a afirmat Emanuel Ungureanu.