monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Francezii vor livra alte 10 autobuze articulate second hand la Cluj pentru zona metropolitană

În luna octombrie, Primăria Cluj-Napoca a lansat o licitație pentru achiziționarea a 10 autobuze articulate second hand pentru Compania de Transport Public în valoare totală de peste 1,5 milioane lei. Autobuzele vor fi utilizate în zona metropolitană.

Câştigătorul licitaţiei este furnizorul tradițional din Franța, Infitrade, iar valoarea contractului se ridică la suma de 1.578.858 lei.

Potrivit caietului de sarcini, autobuzele trebuie să aibă podea coborâtă, rampă pentru persoanele cu dizabilități și aer condiționat. Acestea vor avea aceeași marcă, tip și producător și vor fi utilizate pentru transportul urban de călători în zona metropolitană Cluj-Napoca.


“Nu se acceptă autobuze neconforme, care au suferit modificări față de varianta omologată. Autobuzele vor trebui să aibă o durată de funcționare de cel puțin 8 ani, fără a fi nevoie de reparații ample”, se menționează în documentul citat.

Autobuzele nu vor avea un an de fabricație anterior anului 2005, capacitate de transport de minim 150 de călători, din care minim 35 pe scaune și cel puțin un loc destinat pentru fotoliu rulant.


Autobuzele trebuie să aibă o lungime totală între 17 și 18 metri, iar viteza maximă va fi 70 km/h.

“Autobuzele vor fi echipate cu motoare turbo diesel. Din punct de vedere al emisiilor poluante acestea nu trebuie să depășească valorile limită prevăzute de normele Euro 3. Motoarele trebuie să fie în stare bună de funcționare și să se încadreze în consumurile specifice de combustibil, ulei, să fie curate, fără pierderi sau scurgeri de ulei ori alte lichide, să aibă o funcționare corespunzătoare, fără trepidații, șocuri bătăi sau alte zgomote. Scaunele pentru pasageri să fie fără rupturi, fisuri și vor avea tapițeria curată, fără tăieturi, rupturi, zone descusute sau dezlipite”, mai menționează municipalitatea.


Infitrade din Neuilly Sur Seine Franţa mai furnizat și în trecut autobuze second către CTP Cluj-Napoca care circulă în prezent în oraș. Reamintim că în 2008, au fost achiziţionate 12 autobuze second-hand de la Infitrade Neuilly Sur Seine Franţa pentru 267.000 de euro. În 2009 s-au mai cumpărat 10 autobuze articulate de la Infitrade pentru 336.000 de euro. În 2010 s-au cumpărat 15 autobuze de la Infitrade pentru 504.000 de euro.