Actualitate
Șantaj cu poze indecente la Dej. O tânără a fost reținută
La data de 26 noiembrie, poliţiştii din Dej au identificat 2 femei în vârstă de 20 şi 23 de ani, ambele din comuna Petru Rareş, judeţul Bistriţa Năsăud. Cele două sunt cercetate pentru şantaj.
UPDATE
Potrivit IPJ Cluj, femeia de 20 de ani, din comuna Petru Rareş, judeţul Bistriţa Năsăud, reţinută de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj a fost prezentată în faţa magistraţilor.
În urma probatoriului administrat în cauză, magistraţii Judecătoriei Dej au dispus măsura arestării preventive a femeii pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, faţă de cealaltă femeie, în vârstă de 23 de ani, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
ȘTIREA INIȚIALĂ
„În fapt, cele două femei sunt bănuite că, la data de 21 noiembrie, în jurul orei 21:30, în timp ce se aflau la domiciliul unui bărbat de 44 de ani, din municipiul Dej, l-ar fi filmat pe acesta în ipostaze compromiţătoare şi ulterior l-au şantajat cu publicarea imaginilor, solicitând o sumă de bani pentru a nu face publice imaginile respective”, transmite IPJ Cluj.
În urma flagrantului organizat, cele două femei au fost identificate, ulterior fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore în cazul femeii de 20 de ani. La expirarea perioadei de reţinere, femeia va fi prezentată în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.