Actualitate
6.000 de tone de mâncare aruncate la gunoi zilnic în România: „Așa ne gospodărim!”
6.000 de tone de alimente se aruncă zilnic, în România, a declarat coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Borbély László.
„Aruncăm 6.000 de tone de alimente zilnic, în România, 2,2 milioane de tone pe an. Este foarte mult, deşi, repet, în UE suntem pe un loc destul de onorabil faţă de alte ţări care aruncă şi mai mult”, a afirmat, marţi, Borbély, la o conferinţă internaţională organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului. Potrivit acestuia, peste jumătate din deşeurile alimentare sunt din gospodării.
„53% (n.red. din deşeurile alimentare) sunt din gospodării. (...) Înseamnă că e vorba de noi, de cetăţeni, e vorba de cum ne gospodărim (...). S-au făcut studii, foarte mulţi şi-ar dori să poată colecta deşeuri alimentare, le-ar putea valorifica, dar trebuie să existe un sistem pus la punct, se degradează mâncarea, o estimare greşită a cantităţii când mergem şi cumpărăm alimente, cumpărături în exces, deci 11,9% se aruncă din mâncarea cumpărată. În Europa media este dublă, deci stăm puţin mai bine, dar încă avem foarte multe de făcut”, a afirmat Borbély.
El a menţionat că în România 15% din populaţie este obeză. „Nu stăm foarte rău nici aici, dar faţă de 2014 a crescut acest procent, deci suntem mai obezi în 2019 decât din 2014, iar o treime este supraponderală”, a punctat Borbély. Acesta a afirmat că, în România, un copil din doi cu vârsta de până la 6 ani se află în risc de sărăcie şi excluziune socială, un procent mult mai mare decât media europeană.
„Suntem pe locul 9 în topul celor mai risipitoare ţări din punct de vedere al risipei alimentare. 1,3 miliarde de tone de alimente sunt aruncate şi 820 de milioane de oameni nu au zilnic suficientă mâncare”, a declarat Borbély. În opinia sa, sunt foarte multe cauze ale risipei alimentare. „Trebuie să fim mult mai atenţi şi, într-adevăr, e loc de mai bine şi trebuie să educăm populaţia, mai ales generaţia tânără”, a conchis Borbély László.