monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul, pe locul 3 în topul prezenței la vot. 5,7 milioane de români au votat până la ora 15.00

Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă se confruntă în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2019, primele rezultate exit poll urmând a fi prezentate la ora 21.00. În primul tur al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis a obținut 37,82% (3.485.292 voturi), iar Viorica Dăncilă - 22,26% (2.051.275 voturi).

15.00. Până la această oră au votat la turul 2 al alegerilor prezidențiale 5.719.976 de români. Prezența este de 31,39%. În turul întâi până la aceeași oră votaseră 5.321.324 de alegători. În top prezenței la vot sunt județele Ilfov (40,16%), Brașov (36,06%) și Cluj (35,94%).

14.12. Peste 5 milioane de români au votat până la această oră.


14.00. Prezența la turul doi al alegerilor prezidențiale 2019 se menține mai ridicată decât în turul I. Până la această oră au votat 4.893.046 de români, față de 4.555.343 câți merseseră la urne în urmă cu două săptămâni. Prezența la vot la ora 13.00 a fost de 26,85%.