monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Scandal în Form Space? Concertul Annihilator, ANULAT. Reprezentanți Cluj Arena: “Membrii trupei erau beți și fumați. S-au spart uși”

Concertul pe care formația Annihilator trebuia să îl susțină miercuri seara în Form Space, aflat în incinta Cluj Arena, a fost anulat. Fanii trupei, unii veniți de la sute de kilometri, au fost anunțați de anularea concertului doar cu câteva minute înainte. Se pare că membrii formației se aflau sub influența alcoolului și a altor substanțe, iar managementul Cluj Arena a atras atenția organizatorilor.

„Cu părere de rău, suntem nevoiți să vă anunțăm faptul că reprezentația trupei Annihilator programată în cursul zilei de astăzi a fost anulată din motive obiective, care țin de trupă. Se va ține concertul trupei programate să cânte în deschidere, și anume Magnetic, intrarea devenind liberă. Banii dați pe bilet vor fi restituiți de iaBilet. ro automat, în cel mai scurt timp. Nu e nevoie să îi contactați, procesul fiind automat. Ne pare rău și ne vedem cu ocaziile următoare!”, a fost mesajul celor de la Form Space.

De cealată parte, membrii trupei Annihilator au postat un mesaj pe Facebook.


“Scuze pentru fanii noștri din Cluj-Napoca, România. Am avut parte de un spectacol uimitor aseară în București, dar, la sosirea la locul de azi, proprietarul locației (nu impresarul), din anumite motive, a spus formației, echipajului trupei să iasă, au concediat echipajul local și au anulat concertul ... chiar dacă biletele vândute erau pe punctual de a se epuiza. Ne pare rău, dar această anulare ne-a făcut să ne simțim în nesiguranță pe durata concertului. Am plecat la Budapesta și, în ciuda acestei anulări nefericite, ne îndreptăm spre show-ul 32 din 43”, a transmis trupa.

Reprezențanții Cluj Arena au declarat pentru Monitorul de Cluj că membrii trupei și staff-ul care i-a însoțit au fumat în locuri interzise, au consumat în exces băuturi alcoolice și „alte substanțe” ajungându-se până la spart de uși în interiorul stadionului.


„Decizia de a opri concertul a fost luată de organizatori. Am atras atenția că membrii trupei erau morți de beți, consumau substanțe interzise. În plus, s-au spart uși, s-au aruncat cu sticle pe jos. Mai mult, s-a fumat în locuri interzise. După ce am atras atenția, au venit patronii de la club, am avut o discuție, dar nu noi am decis anularea concertului”, au declarat reprezentanții Cluj Arena.

Ulterior, chitaristul Jeff Waters a postat un comentariu pe Facebook în care spune că „niciun membru al trupei nu a băut sau fumat”.


„Niciun membru sau echipaj Annihilator nu a băut sau fumat. Sună ca o scuză pentru mine. Trupei Annihilator i s-a spus că acest concert a fost anulat și că trebuie să plece. Noi am plecat”, a spus Waters.

Annihilator este probabil cea mai cunoscută formație de metal din Canada, cu o activitate de peste 30 de ani pe scena mondială a metalului. Cu mai mult de 3 milioane de albume vândute în lume, este cu siguranță cea mai vândută formație de metal din Canada. Trupa face parte din careul de ași, așa numitul 'Big 4 of Canada' alături de Sacrifice, Voivod și Razor și au la activ 16 albume de studio, cel mai nou, 'For the Demented' fiind lansat anul acesta pe 3 noiembrie.


De-a lungul timpului, din componența formației au făcut parte artiști precum Mike Mangini (Dream Theater) Joe Comeau (Overkill) sau Randy Black (Primal Fear, W.A.S.P.). Întrebat de la ce vine numele formației, Jeff Waters a declarat că trupa a fost numită după numele tancului condus de personajul interpretat de Eddi Murphy în filmul 'Best Defense'.

După ce a lansat 3 demo-uri, Annihilator a scos și primul album în 1989, 'Alice in Hell' în urma căruia au plecat într-un turneu internațional alături de Onslaught în Europa și Testament în America de Nord. Despre cel de al doilea demo al formației, 'Phantasmagoria', lansat în 1986, se spune că ar fi fost unul dintre cele mai căutate demo-uri ale anilor '80, după demo-urile Metallica și Megadeth.