Între chin și amin. Film despre ororile comunismului în care joacă actori clujeni

Filmul este prezentat ca un „omagiu” adus tinerilor care au suferit în închisorile comuniste. Din păcate, însă, acțiunea este concentrată mai mult pe povestea de dragoste dintre personajul principal și logodnica sa.

Descrierea filmului

Între Chin și Amin, filmul independent al lui Toma Enache, este un omagiu adus tuturor oamenilor care au suferit în temnițele comuniste în perioada 1945-1989, o mărturie despre rezistență prin credință, despre onoare și iertare.

Un tânăr compozitor, proaspăt logodit, ajunge în iadul reeducării de la închisoarea Pitești. Teribilul experiment este condus de temutul comandant Ciumău, jucat de Constantin Cotimanis. Prin credință, supraviețuiește torturilor și după eliberare compune o Odă lui Dumnezeu. Muzica o va salva pe logodnica lui, Lia.

Premiera filmului, singura ecranizare de la Cluj-Napoca, a avut loc în prezența regizorului Toma Enache și a echipei de actori la sfâșitul lunii octombrie.

În rolurile principale îi puteți vedea pe Ana Pârvu, Vali V. Popescu, Kira Hagi și Constantin Cotimanis. Din distribuție au făcut parte și actorii clujeni:  Ciprian Nicula, Bogdan Sălceanu, Iulian Trăistaru, Armand Crișan, Michael Szegedi, Dorin C. Zachei.

De asemenea, la creearea scenariului a participat și scriitorul clujean Eugen Cojocariu.

Actori anoști și orori „mascate”

Închisoarea Pitești a fost cea în care s-au produs terifiantele încercări de „reeducare” din perioada 1949-1952. „Reeducarea” celor care nu și-au lepădat credința și nu au aderat la Partidul Comunist presupunea bătăi și torturi zilnice. Erau vizați în general tineri și membri ai  Partidului Național Țărănesc și Partidului Național Liberal, partide interzise. Lor li s-au adăugat susținătorii legionarilor, ai „Gărzii de Fier” și evrei. Se încerca transformarea victimelor în călăi. Când metoda a reușit, cei torturați ajungeau la rândul lor să tortureze.

Din păcate, filmul s-a axat prea puțin pe chinurile groaznice prin care treceau deținuții, pe umilințe, pe lupta psihologică pe care o duceau cei care se transformau din victime în călăi, ci realizatorii filmului au preferat mai mult să își concentreze atenția asupra poveștii de dragoste dintre personajul principal, Tase Caraman și logodnica sa, Lia. Într-adevăr, fiecare deținut a găsit într-un colț al minții un licăr de speranță de care s-a agățat pentru a putea să supraviețuiască ororilor. Însă povestea de dragoste a fost banală. Amintirile eroului sunt doar cu ei doi alergând într-un câmp de lavandă sau plimbându-se pe plajă, fără prea multe discuții. De asemenea, Lia, interpretată de Ana Pârvu, apare la început ca o tânără anostă, care nu prea vorbește, însă, surprinzător, când o face, mereu scoate vorbe de duh, înțelepte, filozofii. Diferența este prea mică între ea înainte de incidentul care o lasă fără memorie și ea când este internată la clinica de psihiatrie.

Totuși, actorii clujeni au ieșit în evidență cu brio. Ciprian Nicula interpretează foarte bine rolul fratelui lui Tase Caraman, Iancu, care din victimă ajute călău și ajunge să își tortureze propriul frate. Un alt rol deosebit l-a avut tânărul actor Bogdan Sălceanu, care a interpretat un deținut care a fost răstignit pe cruce de Paște.

Personajul terifiantului Eugen Țurcanu, cel fără scrupule, care în film se numea „Jurganu” a fost interpretat ca un mielușel mult prea blând prin comparație cu adevăratul personaj care a pus în practică „Reeducarea”,

Per total, filmul ar fi putut să se concentreze mai mult pe adevăratele orori care s-au petrecut la închisoarea din Pitești, pe diversele forme de tortură și, mai ales, pe lupta interioară pe care o aveau deținuții și pe dualitatea victimă-călău.