Actualitate
Hoți de lemne în Făget, prinși în flagrant de un clujean curajos? IPJ Cluj infirmă acuzațiile!
Un clujean susține că a surprins mai mulți hoți de lemne, marți după-masă, în zona pădurii Făget din Cluj-Napoca.
UPDATE 2 Adrian Dohotaru
Deputatul independent de Cluj Adrian Dohotaru se implică și el în povestea tăierilor din Pădurea Făget. Într-o scrisoare deschisă adresată primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, respectiv directorului Direcției Silvice Cluj, Dorel Oros, parlamentarul solicită stoparea tăierilor în Pădurile Hoia-Baciu și Făget.
„Soluția e simplă. Pentru tăierile ilegale, poliția să intervină prompt și să ajute personalul silvic la paza pădurilor prin patrulări constante (poliția comunitară) și răspuns urgent la 112. Pentru tăierile legale, ca cele surprinse de Tudor B. lângă drumul Sfântul Ioan, să fie despăgubiți proprietarii privați printr-una din cele două variante propuse de Direcția Silvică”, afirmă Dohotaru.
Cele două variante propuse sunt: cumpărarea de către Primărie a pădurilor care asigură calitatea aerului pentru clujeni și bucuria de a fi în natură atât de aproape de oraș, respectiv constituirea unei asociații sau colaborarea cu o asociație de mediu deja existentă, prin care lemnul din pădurile Primăriei de pe Valea Ierii este donat proprietarilor din Făget și Hoia-Baciu, pentru ca ei să nu mai taie.
„Mai e o posibilitate, expropriere prin despăgubire justă. Cer formarea de urgență a unui grup de lucru, care să vină cu cele mai bune soluții pentru a avea păduri de protecție pentru oraș, păduri-parc, fără exploatare”, conchide Adrian Dohotaru.
UPDATE 1 IPJ Cluj
„Având în vedere că au apărut mai multe articole referitoare la gestionarea unui eveniment privind un posibil furt de lemne, vă comunicăm următoarele: conform primelor verificări efectuate în urma apelului 112 de ieri, în zona indicată își desfășura activitatea un pădurar.
În această dimineață (n.red. miercuri), pădurarul în cauză a fost audiat, context în care a prezentat documentația prin care a fost aprobată exploatarea materialului lemnos. Acesta are în responsabilitate cantonul 6 Făget, unde este în curs de exploatare Partida nr. 24. Exploatarea este aprobata pe o perioadă de 3 luni, începând cu 22 august 2019.
La data de 29 octombrie 2019, au fost valorificați si transportați 6 metri cubi material lemnos, fiind emise avizele de insoțire seria AR nr. 2118409 din 29.10.2019, respectiv 2118410 din 29.10.2019.
Aceste verificări au fost efectuate în cursul zilei de ieri (n.red. marți), după apelul primit prin sistemul unic de urgență 112, context în care patrula de poliție, care era angrenată în gestionarea unui alt eveniment sesizat pe raza de competență, nu s-a mai deplasat la fața locului”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Cluj.
ȘTIREA INIȚIALĂ
„Azi după-amiază (n.red. marți) veneam cu mașina dinspre Făget către Grigorescu și am luat-o pe drumul Sfântul Ioan în jos. Ploua, liniște totală, puține mașini pe stradă. După ce am terminat de coborât panta, înainte de primele case și locurile unde face lumea de obicei grătare se auzeau mai multe drujbe. De curios, am tras pe dreapta și m-am băgat în pădure un pic să văd ce se întâmplă”, își începe mărturisirea Tudor B.
„Am întâmpinat trei bărbați care tăiau și încărcau lemne în două mașini. Am întrebat, fără niciun sens, ce fac, cu ce drept sau cu ce acte taie copacii respectivi. Normal că am fost luat în primire cu râsete și mai apoi injurii ca în cele din urmă să ambaleze drujba la intimidare. Le-am făcut niște poze, le-am zis să-mi zâmbească și m-am gândit eu să fac un denunț la poliție că, vezi Doamne, i-ar întreba ei de sănătate”, continuă clujeanul.
A apelat la poliție, a așteptat minute în șir
„Am sunat la poliție de două ori, prima dată tanti cred că avea chef de glume că eu o auzeam perfect și ea tot insista că nu înțelege ce zic, iar a doua oară când am sunat, după ce am dat toate detaliile și am fost pus în legătură cu ceva persoană de rang mai înalt, mi sa spus că trimit un echipaj cât se poate de repede, să rămân acolo”, afirmă Tudor, în postarea sa pe Facebook.
„Secția 4 fiind la 5 minute cu mașina de acolo, am zis că ajung rapid. Am așteptat 35 de minute cel puțin, după care m-am plictisit, m-am lăsat păgubaș și am plecat către casă, pentru că nu mai aveam timp să stau și mi-am dat seama că nu vine absolut nimeni. Pierdere de vreme! (...) Rezolv ceva cu postarea asta?! Nu! Poliția română, siguranță și încredere...”, își încheie povestea, dezamăgit, clujeanul.
IPJ Cluj a făcut verificări
„Conform primelor verificări efectuate în urma apelului 112 de ieri (n.red. marți), în zona indicată își desfășura activitatea un pădurar, iar camioneta folosită avea avize de însoțire a materialului lemnos pentru două transporturi. Pentru stabilirea exactă a stării de fapt și a modului în care a fost gestionată sesizarea, conducerea inspectoratului a dispus efectuarea unor verificări, urmând a fi dispuse măsuri în funcție de rezultatul acestora”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj, la solicitarea clujust.ro.
Totuși, clujeanul susține că s-a oprit și i-a luat la rost pe indivizii în cauză doar din frustrarea că, la un teren proprietate privată din Florești, în Pădurea Hoia-Baciu, i s-a defrișat absolut totul. „Au rămas doar niște boscheți amărâți și m-am gândit că, în cazul de față, pot fi prinși în timpul faptei”, afirmă Tudor.