monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tânăr de 19 ani, arestat de polițiștii clujeni după ce a tâlhărit un cetățean german

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Cluj-Napoca au identificat şi reţinut, luni, pentru 24 de ore, un tânăr de 19 ani, din Gherla.

Tânăr de 19 ani, arestat de polițiștii clujeni după ce a tâlhărit un cetățean german

Potrivit IPJ Cluj, acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal, după ce, la data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 03:00, împreună cu un alt tânăr, în prezent arestat în altă cauză, ar fi abordat şi deposedat prin violenţă un bărbat de 24 de ani, cetăţean german, de mai multe bunuri.

În urma prezentării bărbatului în faţa magistraţilor şi în baza probatoriului administrat, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi.