monitorulcj.ro Menu
Actualitate

30 de proiecte ingenioase așteaptă votul final al clujenilor la Bugetarea participativă 2019

Luni, 28 octombrie 2019, a început cea de-a doua etapă de vot din cadrul procesului Bugetare participativă, ediția 2019.

30 de proiecte așteaptă votul final al clujenilor la Bugetarea participativă 2019

Astfel, toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj și au împlinit vârsta de 18 ani își pot exprima votul pentru proiectele preferate, care au intrat în această a doua etapă de vot, transmit reprezentanții Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

Este vorba despre 30 proiecte – primele trei proiecte clasate în funcție de numărul de voturi din fiecare din cele șase domenii au intrat automat în a doua etapă de vot, iar celelalte, în funcție de numărul de voturi obținute, indiferent de domeniul din care fac parte.


Conform Regulamentului procesului Bugetare participativă Cluj-Napoca 2019, în această a doua etapă de vot fiecare cetățean poate alege un singur proiect din cele 30. Apoi, la finalul celei de a doua etape de vot, vor fi selectate un număr de 15 proiecte care vor fi implementate de către Primărie începând cu anul 2020. Primul proiect din fiecare domeniu clasat în funcție de numărul de voturi va fi selectat automat, iar restul proiectelor vor fi selectate în ordinea numărului de voturi, indiferent de domeniul din care fac parte.

Procesul de vot are loc exclusiv online, prin intermediul platformei www.bugetareparticipativa.ro. Pentru a putea vota, este necesară crearea unui cont pe această platformă sau autentificarea, dacă există deja un cont creat. Doar persoanele care se află fizic în aria teritorială a municipiului Cluj-Napoca pot vota.


Cei care nu sunt familiarizați cu mediul online sau nu au momentan acces la internet, pot apela la biroul amenajat de către Primărie la Centrul de Cultură Urbană Casino în acest scop, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 13:00 – 17:00.

A doua etapă de vot are loc în perioada 28 octombrie – 17 noiembrie inclusiv, iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 25 noiembrie, conform calendarului procesului.


CITEȘTE ȘI: Ce îşi doresc clujenii? Aer curat şi reamenajarea Canalului Morii. Cele mai votate proiecte la Bugetarea Participativă

CITEȘTE ȘI: Vă mai amintiți de vechile autobuze? Clujenii își doresc un Muzeu al Transportului Public