Actualitate
O șoferită beată criță a ajuns cu mașina în gard localitatea Cornești
O șoferită de 46 de ani a fost protagonista unui accident rutier soldat doar cu pagube materiale în această dimineață.
Femeia a intrat cu mașina într-un gard și mare le-a fost mirarea politiștilor când aparatul etilotest a arătat că femeia avea o alcoolemei de 1,00 mg/l alcool în aerul pur expirat.
"Conform primelor informații, o femeie în vârstă de 46 de ani, din Poșaga, jud Alba, în timp ce conducea un autovehicul, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un gard al unui imobil din zonă. Politiștii au stabilit că femeia se afla sub influența alcoolului, având o concentrație de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Accidentul s-a soldat cu pagube materiale. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.", a transmis IPJ Cluj.