Actualitate
Lupta pentru Tarnița și Beliș NU s-a încheiat! O nouă propunere pentru autorități
Este oficial: Ministerul Apelor și Pădurilor a interzis ambarcațiunile motorizate pe lacurile Tarnița și Beliș-Fântânele.
Ministerul Apelor și Pădurilor a confirmat: toate ambarcațiunile motorizate, skijeturi, bărci, hidroavioane, pontoane motorizate etc. sunt interzise pe lacurile Tarnița și Beliș-Fântânele. Decizia a venit în urma interpelării cu titlul „Situaţia lacurilor Tarniţa şi Beliş-Fântânele, arii protejate şi surse de apă ale Clujului”. Cu toate acestea, lupta pentru Tarnița și Beliș nu s-a încheiat, susține deputatul independent Adrian Dohotaru.
„Mulțumesc celor peste 7.500 de clujeni care s-au mobilizat pentru una dintre cele mai mari petiții locale inițiată de Asociația Societate Organizată Sustenabil SOS. Le mulțumesc colegilor parlamentari clujeni pentru implicarea comună, indiferent de culoarea politică, dar și Prefecturii pentru demersuri”, a declarat parlamentarul clujean, unul dintre inițiatorii petiției.
„Instituțiile statului și aici mă refer de la Garda de Mediu la Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, Sucursala Hidrocentrale Cluj și Oficiul de Căpitănie Dej trebuie să pună în aplicare prevederile legale și regulamentele. De ani de zile, pe cele două lacuri avem parte de o anarhie instituțională, prin urmare să nu se mai ascundă după virgule din lege sau să fugă de responsabilitate!”, a punctat și deputatul Horia Nasra, cel care i s-a alăturat lui Dohotaru în această cauză.
„Ce urmează? Să veghem dacă legea e respectată. Trimiteți-ne poze și sesizări dacă mai vedeți ambarcațiuni motorizate! Apoi, trebuie să ne asigurăm că gardurile și alte construcții ilegale sunt demolate, iar fosele septice și rumegușul de la exploatări nu mai ajung în apă. Propun clujenilor și autorităților de acum încolo acces la apă doar pentru activități nepoluante: înot, ambarcațiuni nemotorizate, mers cu bicicleta lângă lacuri, nu offroad”, se arată într-un mesaj al lui Adrian Dohotaru.
CITEȘTE ȘI DE CE Ambarcațiunile motorizate au fost interzise în mod oficial pe lacurile Tarnița și Beliș-Fântânele