monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Europenii fac turism stomatologic la Cluj

Tot mai mulţi străini sunt atraşi de serviciile stomatologice din Cluj datorită calităţii ridicate şi a preţurilor modice.

Dentiştii vorbesc deja despre un turism medical al cetăţenilor din UE, iar unele cabinete s-au orientat exclusiv spre pacienţii străini.

Nu se cunoaşte care este cifra exactă a clienţilor străini care vin în Cluj să îşi repare dantura deoarece nu există o statistică realizată în acest sens. „Este greu de estimat care este numărul exact al pacienţilor. Ştim acest lucru doar fragmentar. Un cabinet poate avea pacienţi străini între 3 şi 5% din totalul pacienţilor, dar unele cabinete s-au orientat exclusiv spre clienţi din afara ţării”, a declarat prof. dr. Radu Septimiu Cîmpian, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Cluj. El a mai spus că a tratat anul acesta câţiva pacienţi din străinătate, însă destul de puţini în comparaţie cu ceilalţi colegi de breaslă. Astfel, printre pacienţii preşedintelui Colegiului Medicilor Dentişti Cluj se numără un francez, doi americani şi doi nemţi.

Calitate ridicată la preţuri mici

Radu Cîmpian a explicat că europenii sunt atraşi în primul rând de preţurile mici practicate de medici dentişti din Cluj în comparaţie cu cele practicate în restul Europei. Preţurilor mici li se adaugă şi calitatea ridicată a serviciilor medicale oferite. „În primul rând, este vorba despre atractivitatea referitoare la calitatea serviciilor oferite şi a tehnologiei folosite pentru producerea protezelor şi a tratamentelor aplicate la dinţi care sunt identice cu cele din UE. În al doilea rând, personalul este foarte bine pregătit, iar în al treilea rând, preţurile. Să primeşti acelaşi serviciu la un preţ mai mic este o mare tentaţie”, a spus Radu Cîmpian.

Străinii vin pentru lucrări mari

Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor Dentişti Cluj, străinii vin în ţara noastră pentru lucrări mari precum proteze, implanturi şi afecţiuni parodontale. Preţurile sunt mai mici cu 80-90% decât în cabinetele din Europa, iar un serviciu taxat cu 200-500 de euro este un chilipir pentru un european.

Nu doar cetăţenii ţărilor europene fac turism stomatologic în ţara noastră, ci şi românii plecaţi la muncă în străinătate, cifra acestora fiind estimată la 2 milioane.