Actualitate
Mașina viitorului va fi construită în Ardeal!
Mașina viitorului, prevăzută cu funcții moderne, va fi construită la Sibiu.
Marquardt Sibiu a anunțat extinderea Centrului de Cercetare și Dezvoltare, care va avea până în 2022 peste 300 de specialiști. În prezent, la Sibiu lucrează în jur de 2.800 angajați. Compania a avut o dezvoltare accelerată, bazată pe investiții de peste 185 milioane de euro.
Din această săptămână, unele compartimente ale Centrului R&D și-au transferat activitatea într-o clădire de birouri aflată în centrul Sibiului. Odată cu inaugurarea noilor birouri, Marquardt a prezentat un Demo Car, echipat cu tehnologiile produse de companie, care vor fi regăsite în automobile în viitorul apropiat.
Pentru a susține dezvoltarea globală, compania Marquardt a prevăzut, printre altele, o creștere a capacității Centrului R&D de la Sibiu.
„Marquardt face astăzi un pas important și arată că dezvoltarea companiei din Sibiu se produce nu numai prin extinderea producției, ci și prin cercetare și inovare. Acest departament de cercetare stimulează în cu totul alt mod tinerii care vor lucra aici, asigurând funcționarea companiei nu numai în prezent ci și continuitatea excelenței Marquardt în viitor.
Felicitări Marquardt pentru acest nou proiect în Sibiu. Vorbim tot mai des despre modalități de a opri brain drain-ul spre vestul Europei și alte țări ale lumii. Înființarea unor astfel de divizii de cercetare și inovare este o măsură reală, care poate produce efecte palpabile. Studenții care au excelat în anii de studiu își pot găsi aici stimularea, contextul potrivit pentru creativitatea lor și o rampă de lansare”, a apreciat primarul Astrid Fodor.
În casă nouă
„Prima etapă de extindere a început deja: derulăm o campanie de angajare a unui număr mare de ingineri software developers”, a anunțat Mourad Halilou, General Manager al Marquardt Sibiu. Centrul de cercetare, înființat în 2008, va ajunge la peste 300 de angajați până în 2022.
„Am fost deosebit de plăcut surprinsă de agilitatea, capacitatea de a inova, dar și de impactul major pe care îl vor avea în viitor proiectele dezvoltate la Sibiu. Și pentru că întotdeauna succesul și reușitele se bazează pe parteneriate solide, mi-am exprimat încă o dată deschiderea de a colabora, de a găsi soluții comune, de a sprijini prin proiectele Consiliului Județean Sibiu, transformarea județului nostru într-unul dintre cele mai importante și dezvoltate județe din țară. Felicit pe această cale atât managerii companiei din Sibiu, cât și fiecare membru al echipei Marquardt! Vă doresc succes și aștept cu nerăbdare primul model al mașinii viitorului cu echipamente dezvoltate și poate chiar produse la Sibiu!”, a spus Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Și prefectul Maria Minea a participat la inaugurarea noii locații a Centrului de Cercetare și Dezvoltare Marquardt Sibiu. „Evenimentul de astăzi reprezintă un semnal puternic atât pentru autoritățile publice locale, mediul academic, dar mai ales pentru piața muncii. Știu că fabrica din Sibiu este cea mai mare filială a Grupului Marquardt, cu 2.800 de angajați, care provin din tot județul. Acest lucru relevă un parteneriat solid între management și angajații companiei, bazat pe profesionalism, seriozitate și încredere. Prin intermediul dumneavoastră, Sibiul devine un reper mondial în domeniul mecatronicii, în industria auto, iar acest lucru ne onorează. Vă doresc mult succes în continuare!”, a spus prefectul județului, în discursul său.
Mașina viitorului
Noua generație de instrumente de bord Human – Machine Interface (HMI) joacă un rol în cockpit-ul viitorului. De exemplu, sistemele touch screen sunt echipate cu senzori auxiliari. Șoferul poate încuia ușa, ajusta poziția scaunului sau deschide geamul utilizând panoul de control aflat pe interiorul ușii. Panoul înregistrează atingerea și semnalizează cu un impuls poziția corectă a degetului. Cu o apăsare ușoară, funcția dorită este activată. Aceste tehnologii noi nu imită funcționarea pasivă a comutatoarelor mecanice, ci transmit un semnal de răspuns utilizatorului. Volanul multifuncțional operează cu un senzor de presiune similar. Pe partea stângă a volanului se selectează din meniu funcțiile: muzică sau navigație, de exemplu. Cu mâna dreaptă, utilizatorul operează foarte ușor sub-funcțiile, cum ar fi albumele muzicale, piesele sau rutele alese.
Ecrane elegante
În centrul cockpitului atrage atenția un touch screen de dimensiuni mari și o consolă 3D din sticlă high-quality cu panouri interactive. Marquardt este prima companie care produce o suprafață de sticlă de asemenea dimensiune și echipată cu senzoristică electronică interactivă pentru bordul automobilelor.
Compartimentul de bord este pe partea dreaptă. Aici, Marquardt a amplasat suprafețe cu funcții inițial invizibile. Nu se văd nicăieri mânere, comutatoare, taste sau butoane. Un ușor swipe pe această suprafață deschide compartimentul torpedoului prin intermediul unui cod personalizat. Pentru introducerea codului, numerele apar ca o proiecție de lumină pe suprafața bordului. Funcția apare doar când este nevoie și este însoțită de alte posibilități de afișare prin proiecție pe aceeași suprafață.
Lumina ca instrument
Aplicația luminoasă de pe interiorul ușilor nu oferă doar lumină ambientală. Animația luminoasă LED oferă și funcții de asistență cum ar fi lumină de avertizare sau prevenirea coliziunilor. În plus, o folie sensibilă inclusă în banda luminoasă acționează sistemul de aer condiționat. Lumina trece de la albastru la roșu în funcție de puterea aerului condiționat și de temperatura de la bord.