monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dezamăgirile primarului unei comune celebre: „Să faci trei ore de la Bistrița la Cluj...”

Primarul comunei care a devenit faimoasă în toată țara datorită numelui său amuzant este dezamăgit de infrastructura rutieră din România.

Dezamăgirile primarului unei comune celebre: „Să faci trei ore de la Bistrița la Cluj-Napoca...”

Este vorba despre Sorin Hognogi, primarul PNL al comunei Spermezeu (județul Bistrița-Năsăud), localitate aflată la circa 25 de kilometri de limita cu județul Cluj. Acesta susține că cei peste cinci milioane de români care au luat calea străinătății sunt dovada eșecului clasei politice actuale. „Românii merită mai mult!”, susține Hognogi.

„Se apropie alegerile prezidențiale și eu personal am o mare rugăminte, în mod special pentru noi, cei care suntem plătiți din bani publici. Nu aș vrea să mai aud «noi am făcut, noi v-am dat, noi în ultimii ani am realizat atâtea și atâtea!» Măi, oameni buni și dragi români, după 30 de ani de la căderea «comunismului», să faci 11 ore de la Bistrița la București, să faci 3 ore de la Bistrița la Cluj, să ai 5 milioane de cetățeni împrăștiați prin lumea întreagă, mi se pare că această clasă politica a eșuat demult”, afirmă primarul din Spermezeu.


„Să fii partidul (PSD) care ai guvernat 20 de ani de la Revoluție până astăzi și să vii să spui «mai recepționăm 60 km de autostradă»... mi se pare lipsă de bun-simț să te lauzi cu astfel de realizări. Păcat de țara asta frumoasă și cu oameni harnici, români faini care au muncit și au făcut să prospere alte țări, că la noi nu au reușit să-și găsească rolul și rostul..”, se mai arată într-o postare pe pagina de Facebook a lui Sorin Hognogi.

CITEȘTE ȘI: Aglomerația de pe DN 17 naște vise: „Vrem tren accelerat între Bistrița și Cluj-Napoca!”

Etichete: drumuri