monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Speranțe ca o parte din lucrările pe str. Regele Ferdinand să fie gata până în decembrie: „Vrem să scurtăm calvarul!”

În cursul zilei de luni, 26 august, constructorii au demarat lucrările de modernizare pe strada Regele Ferdinand din Cluj-Napoca. Cu toate că durata lucrărilor este de aproape un an, există șanse ca o parte dintre acestea să fie gata înainte de 1 decembrie 2019.

Speranțe ca o parte din lucrările pe str. Regele Ferdinand să fie gata până în decembrie: „Vrem să scurtăm calvarul!”

Cel puțin asta susține primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care și-a reconfirmat încrederea în firma Diferit – „firma de casă” a municipalității –, cea care a câștigat proiectul în valoare de peste 3,2 milioane de euro, fără TVA. Edilul susține că a cerut concentrație maximă pe strada Regele Ferdinand, zonă cu trafic intens, sperând că, „dacă se vor alinia astrele”, carosabilul va fi gata mai devreme decât termenul fixat, așa cum s-a întâmplat și în cazul Nodului N, finalizat înainte de termen.

„Ne cerem scuze anticipat clujenilor pentru disconfortul pe care îl vom crea câteva luni bune pe această stradă, plus Tipografiei, Sextil Pușcariu, Émile Zola. La sfârșitul acestor lucrări nu veți recunoaște această zonă centrală, care se va moderniza la standardele pe care le doresc clujenii. Aceste proiecte nu le putem amâna, ele trebuie implementate în momentul în care s-au obținut toate avizele, autorizațiile și semnăturile necesare”, a precizat edilul, la un post de radio local.


Nu mai puțin de 11 luni ar urma să dureze în total „calvarul” clujenilor, dar Boc promite că va monitoriza cu atenție șantierul. Dacă lucrările nu ar fi fost demarate acum, exista șansa să fie pierduți banii europeni, avertizează primarul, care declară că și-a dorit să evite aglomerația din oraș odată cu începerea lucrărilor, anul viitor, în zona Pieței Lucian Blaga și a străzii Napoca.

„Evident, nici nouă nu ne convine să începem lucrările la sfârșit de vară, dar nu avem alternative din persepctiva utilizării fondurilor eruopene. Amânarea lucrărilor pentru anul viitor ar putea compromite utilizarea banilor europeni. Gândiți-vă că în primăvara anului viitor încep lucrările la Piața Lucian Blaga, la strada Napoca, am avea două lucrări concomitente la o distanță de doar câteva sute de metri, ar fi fost fatal pentru Centrul Clujului!”, mai spune Boc.


CITEȘTE ȘI: Șantier în plin centrul Clujului timp de un an. Strada Regele Ferdinand se transformă într-o zonă cu mai puține mașini

CITEȘTE ȘI: IMPORTANT Cum vor circula autobuzele CTP pe durata lucrărilor de pe str. Regele Ferdinand?