Actualitate
Avem o nouă „autostradă muzeu”! „Cât va dura bătaia de joc față de șoferi și banul public?”
Au trecut ceva mai mult de două săptămâni de când lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva putea fi inaugurat, însă ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, respectiv noul director al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Sorin Scarlat se întrec în „explicații aiuritoare”, susțin cei de la Asociația Pro Infrastructură (API).
În timp ce șoferii își riscă în continuare viața pe drumurile naționale (DN 7 și DN 68A) extrem de periculoase, aglomerate și cu o calitate execrabilă a asfaltului, cei 21 de km puteau fi deschiși traficului în deplină siguranță, însă cei din Compania de Drumuri au decis să îi transforme într-un nou „muzeu”, se revoltă reprezentanții API. Ultima explicație a lui Cuc și Scarlat se referă la perioada de garanție a lucrărilor.
„Chiar și cei doi indivizi recunosc că autostrada e circulabilă, însă doar în condițiile în care constructorul acceptă o extindere a garanției de la 4 la 10 ani. Este greu de înțeles cum tronsonul nu este bun pentru trafic dacă antreprenorul garantează 4 ani, însă brusc devine apt dacă se oferă 10... Cert este că avem un frumos muzeu de 21 de km, în timp ce autoritățile își măsoară orgoliile la televizor! Cât va mai dura bătaia de joc față de șoferi și față de banul public?!”, se întreabă membrii ONG-ului.
Asociația Pro Infrastructură a urmărit cu atenție execuția acestui proiect încă de la debutul șantierului, în anul 2014. Sunt bine cunoscute problemele tehnice întâmpinate de constructor de-a lungul timpului, deficiențele și erorile care au necesitat soluții de remediere în numeroase puncte. Chiar și în prezent există o serie de lucrări minore nefinalizate, care nu afectează însă carosabilul pe care antreprenorul are obligația să le ducă la bun sfârșit (șanțuri, scurgerea apelor, garduri, iarbă pe taluzuri, etc.). Totuși, este cale lungă de aici și până la a ține închiși 21 de km de autostradă perfect circulabili, susțin cu tărie reprezentanții API.
„În intervalul sfârșit de 2016 – vara lui 2018, același Cuc a ținut închisă 3 luni secțiunea Traian Vuia-Margina din Autostrada A1 până la finalizarea șanțurilor, iar lotul 3 din Autostrada A10 Sebeș-Turda a stat închis 8 luni pe motiv că se «alunecă ca pe gresia din baie». Nu putem decât să vă informăm și să contorizăm încă o rușine națională!”, este mesajul Asociației.
API susține că „disputele surde” dintre CNAIR și constructor, orgoliile și fuga de responsabilitate nu țin cont de interesul cetățenilor, șoferii fiind nevoiți să „își riște în continuare viața” pe DN 7 și DN 68A. Este cerută cu insistență deschiderea circulației în cel mai scurt timp, iar eventualele mici intervenții din afara carosabilului să fie trecute în anexa la procesul verbal de recepție, așa cum s-a procedat și pe multe alte sectoare de autostradă.