monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Gata de recepție pe Autostrada A1! De la Sibiu la Nădlac, aproape integral pe șosea de viteză

Recepția loturilor 3 și 4 ale Autostrăzii A1 Lugoj-Deva este programată astăzi, în cea de-a doua parte a zilei.

Gata de recepție pe Autostrada A1! De la Sibiu la Nădlac, aproape integral pe șoseaua de viteză

Conform promisiunilor, lotul 3, între Ilia și Holdea (21 km), respectiv lotul 4, între Şoimuş și Ilia (22 km) ar urma să fie, în sfârșit, recepționate. După inaugurarea celor 43 de kilometri, din Autostrada A1 Lugoj-Deva mai rămân de executat circa 10 kilometri, între Holdea şi Margina. Nu se știe însă dacă cele două loturi vor fi imediat deschise publicului, reprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API) dezvăluind că există în continuare dispute între constructorul de pe lotul 3 și Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Așadar, nu este clar în acest moment dacă se vor și deschide imediat cei 43,28 km dintre Deva și Holdea. Sperăm ca, până la urmă, rațiunea și buna credință să triumfe, iar șoferii să poată circula chiar de mâine seară (n.red. luni) pe noua secțiune de autostradă”, se arată într-un mesaj al API, care transmite că cele două capete ale tronsoanelor, nodul Holdea și celebrul „Deal al Liliecilor” de la Șoimuș sunt gata.


Constructorii lotului 4 au susţinut că lucrările începute în primăvara anului 2014 puteau fi terminate încă din 2016, dacă nu exista problema „Dealului Liliecilor”, unde o grotă în care se adăposteau câţiva lilieci din specii comune, pentru care s-a decis relocarea, a dus la blocarea proiectului. De asemenea, lucrările la lotul 3 au ajuns la final după cinci ani de la începerea lor, potrivit Adevărul.

În urma recepției, din autostrada promisă mai lipsesc încă 8 kilometri, cei pe care trebuiesc construite „tunelurile pentru urşi”, la limita dintre judeţele Hunedoara şi Timiş, lucrare scoasă separat la licitație. Astfel, șoferii vor putea circula de la Sibiu la Nădlac pe autostradă, cu o excepție de 16 kilometri de parcurs pe drumul național DN 68A, între Holdea şi Margina, drum construit pentru traficul din anii `60, nereabilitat vreodată.