Actualitate
150 de pompieri, 17 medici și 25 de voluntari SMURD, gata de UNTOLD!
Începând de joi, începe misiunea pentru asigurarea condițiilor de siguranță a Festivalului UNTOLD, în sistem integrat al structurilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Zilnic, peste 150 de pompieri, 17 medici și 25 de voluntari SMURD vor asigura măsurile de securitate și asistență medicală pentru participanți. Vor fi organizate trei puncte de prim-ajutor și trei puncte medicale avansate pentru acordarea asistenței medicale de urgență (spitale mobile) și unul în rezervă, iar echipaje mixte de pompieri și paramedici SMURD se vor afla în permanență în zona de desfășurarea a evenimentului.
Potrivit ISU Cluj, în cazul apariției unor situații de urgență, opt ambulanțe și autospeciale pentru transport personal și victime multiple SMURD se vor afla în perimetrul festivalului pentru transportul la spital. Două autospeciale pentru intervenție la accidente colective și calamități, o autospecială CBRN și două autospeciale pentru stins incendii cu modul de descarcerare vor asigura intervenția rapidă în caz de necesitate.