monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ungureanu: „Mă plimb cu documente și martori între DNA și DIICOT, într-un dosar cu mită de un milion de euro, din anul 2015”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îi cere procurorului șef al DIICOT, Felix Bănilă, într-o scrisoare deschisă depusă astăzi la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, să trimită la Direcția Națională Anticorupție dosarul privind delapidarea Institutului de Urologie și Transplant Renal din Cluj, în care "mita trece binișor de un milion de euro".

Emanuel Ungureanu acuză faptul că "mă plimb cu documente și martori între DNA și DIICOT, într-un dosar cu mită de un milion de euro, din anul 2015" și cere DIICOT "să își facă treaba".

Emanuel Ungureanu, care este vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților și denunțătorul medicului Mihai Lucan, fostul director al Institutului de Urologie și Transplant Renal din Cluj, spune că a fost astăzi la DIICOT pentru a 25-a oară în ultimii 4 ani.


"Cer astăzi printr-o scrisoare deschisă domnului procuror șef al DIICOT Bănilă să își decline competența sau să își declare incompetența și să transfere acest dosar de mită care trece binișor de un milion de euro la DNA. Asta este cererea mea expresă, procurorii, dacă nu au fost în stare să își facă treaba, procurorul de caz nu știu să fi fost cercetat disciplinar pentru că nu și-a făcut treaba, dosarul trebuie să meargă mai departe, iar adevărul trebuie să iasă la lumină pentru că este al șaselea denunț pe care îl fac. Mă plimb cu documente, cu martori între DNA și DIICOT din anul 2015, de dinainte de a fi deputat, ca să nu acuze cineva că este un joc politic, că e ceva ce am inventat peste noapte. Pentru că am informații din lumea transplantului de la pacienți de care mă ocup prin asociația de caritate la care sunt voluntar, știu cu precizie sumele luate drept mită, modul în care s-a schimbat medicația și persoanele care se fac vinovate de aceste fapte", afirmă Emanuel Ungureanu, potrivit hotnews.ro.

"Am venit astăzi la sediul DIICOT să îl rog pe domnul Bănilă să își declare incompetența sau competența și să își organizeze oamenii în așa fel încât atunci când un deputat sau orice cetățean de bună credință vine și denunță o mită de minimum 250 de mii de euro să se întâmple dracului ceva! Adică după un an și jumătate să nu aflăm din surse că procurorul de caz s-a transferat într-un loc călduț pentru a își aștepta în liniște pensia specială. Eu pe domnul Delcea l-am cunoscut ca mare erou într-un dosar de trafic de ovocite pe nume Sabyc, el undeva prin 2013 a trimis în judecată mai multe persoane. Una dintre acele persoane, domnul Zota, s-a întors acum bine merci în fruntea Agenției Naționale de Transplant după ce acest procuror transferat acum a reușit să îl trimită în judecată", mai spune Emanuel Ungureanu.


Marian Delcea, procurorul DIICOT care a preluat denunțurile depuse de Emanuel Ungureanu împotriva medicului Mihai Lucan și neregulilor din sistemul de transplant, a cerut recent detașarea la Parchetul de pe lângă Tribunalul din București. "Vă mărturisesc că am plâns de furie când am primit vestea acum câteva minute. Sunt scârbit, revoltat, mâhnit, îmi vine să plec imediat din România!", spunea săptămâna trecută Emanuel Ungureanu.

În decembrie anul trecut, la un an de la reținerea lui Mihai Lucan de către procurori, HotNews.ro a solicitat Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), în baza Legii 544/2001 privind accesul la informații de interes public, să comunice în ce stadiu se află ancheta în cazul Lucan. Răspunsul DIICOT nu a venit nici după 7 luni de la solicitare, cu toate că termenul legal era de maximum 30 de zile.


Emanuel Ungureanu a declarat astăzi, în fața sediului DIICOT, că "Am venit să pun o întrebare retorică, pe care o pun încă din luna februarie 2018. Să vă uitați în arhivă, în februarie 2018 am venit aici și am vorbit despre mită, despre sume uriașe de bani care ar fi fost încasate de profesorul Lucan și de alți medici din sistemul de transplant de la firme din industria farma. Astăzi vin și vorbesc despre una dintre aceste sume, adică despre suma de 250.000 de euro, care ar fi fost primită de profesorul Lucan prin Societatea Română de Boli Genito-Urinare de la un important producător de medicamente din zona transplantului, mai exact o firmă care produce medicamente imunosupresoare, care a scos de pe piață un alt jucător. Lucan, împreună cu nefrologul din Institutul de Transplant Renal din Cluj, a schimbat peste noapte medicația imunosupresoare la sute de bolvani, fără niciun studiu clinic prealabil. O firmă dă acești bani cu titlu de mită și peste noapte se schimbă tratamentul imunosupresor a sute de pacienți cu tratamentul produs de firma care a dat mită. Mai mult decât atât, o altă firmă care livrează medicamente imunosupresoare a făcut, sub titlul de sponsorizare, suma de 250.000 de euro pentru o mașină care ar fi trebuit să transporte medicii atunci când merg la activități de prelevare. Această sumă nu a ajuns niciodată în nicio mașină, unul dintre membrii familiei Lucan cumpărându-și, în acea perioadă, o mașină foarte scumpă. Infracțiunea de luare de mită în formă continuată ține de DNA."

Deputatul USR a mai precizat că "aceste informații le-am dat în februarie-martie 2018, iar procurorul de caz care ar fi trebuit să se ocupe de acest caz și, din punctul meu de vedere, în urma denunțului unui deputat și vicepreședinte în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, ar fi fost mai firesc ca procurorul de caz să nu își ia tălpășița până nu termina acest dosar. În mod suspect, acum câteva zile, procurorul de caz a cerut detașarea la CSM și i-a fost aprobată către Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Lucru extrem de ciudat, care mă determină să întreb din nou, retoric: putem să avem încredere în România în procurori? În condițiile în care în anul 2004 am fost la șeful DIICOT Cluj, doamna Teodora Molnar, cu informații extrem de clare despre activitatea de trafic de organe pe care o făceau Lucan și alți medici la Institutul de Transplant din Cluj și nu s-a întâmplat absolut nimic."


"Am informații că Lucan a delapidat Institutul de Transplant cu un milion de euro. Cum pot să îi mai transmit eu cetățeanului simplu să aibă încredere într-o instituție de elită (DIICOT - n.red.) când - scuzați limbajul - la dracu, ei nu sunt în stare să lucreze într-un an și jumătate un dosar de mită în care am dat contractul cu mita?", încheie Emanuel Ungureanu.