monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Istoria Mănășturului, povestită la o întâlnire inedită

Clujenii care sunt curioși de istoria Mănășturului sunt așteptați la întâlnirea „Povești despre Cluj”.

Asociația Vechiul Cluj anunță începerea celei de-a șasea serii de întâlniri sub titlul Povești despre Cluj.

A șasea serie de întâlniri din ciclul intitulat Povești despre Cluj, debutează joi, 18 iulie, ora 19.00, la localul Kârciuma, strada Câmpului, în organizarea Asociației Vechiul Cluj.


Prima întâlnire a anului și a doua din istoria seriei care are loc în afara centrului orașului (prima a fost pe plaja Grigorescu, în 2018 n.r.) discută teme mănășturene, de istoria locului dar și de istorie politică, cum a fost implicarea în Revoluția anticomunistă de la 1989.


Vor vorbi despre istoria Mănășturului: Tudor Salagean, Laszlo Alexandru, Daniel Sârbu și Mihai Armanca. Această ediție este a doua din istoria Poveștilor despre Cluj care se desfășoară în afara centrului orașului, după întâlnirea de pe Plaja Grigorescu din vara anului 2018.
Proiectul Povești despre Cluj se află la a șasea ediție și este realizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Municipiul Cluj-Napoca.


Mănășturul a fost atestat documentar încă din anul 1063.

Din perioada colonizării germane a Clujului aici începe să se formeze un grup de țărani liberi care deserveau abația. Pe lângă aceștia se vor aduna aici și mulți români, care nu aveau drept de a se așeza în cetatea Clujului.


În anul 1895 satul devine parte componentă a orașului Cluj. Conform datelor ultimului recensământ separat pentru Mănăștur, din anul 1890, din totalul de 3.099 de locuitori, 1.569 s-au declarat maghiari, 1.489 români, 16 germani, 5 slovaci.

În timpul administrației maghiare din anii 1940-1944 Mănășturul s-a aflat la o distanță de 1km de frontiera cu Regatul Român, situată pe Dealul Feleacului, între Mănăștur și Feleac.


În 1946 satul a sprijinit, alături de satele Someșeni și Florești, greva studenților din Cluj. Mănașturul a fost unul dintre principalele puncte de rezistență împotriva instaurării comunismului în zonă. În perioada de început al comunismului satul era cunoscut pentru că la intrare (aproximativ în zona din fața fabricii de bere) sătenii au menținut o pancartă pe care scria cu litere mari: „PÂNĂ AICI DEMOCRAȚIA, DE AICI MĂNĂȘTUR!” „Democrația” se referea la „democrația populară”, în fapt dictatura instalată de comuniști.

În perioada 1965-1985 casele au fost demolate, iar pe teritoriul satului a fost dezvoltat actualul cartier. Blocurile construite aici au reprezentat locuințe funcționale pentru muncitorii de la Combinatul de Utilaj Greu. Pentru popularea sa au fost aduși oameni de la sate din întregul județ.

Etichete: istorie manastur