monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bolnavii de hepatită cer prioritate la tratament

Asociaţiile de pacienţi vor cere modificarea legii astfel încât bolnavii de hepatită cronică, asociată cu alte boli precum hemofilie şi talasemie, să aibă prioritate la tratament şi să nu mai depindă de liste de aşteptare.

Conducerea mai multor asociaţii de pacienţi din ţară va începe demersurile pentru a sensibiliza autorităţile statului în adoptarea unor măsuri necesare pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cu hepatită, care au şi hemofilie sau talasemie. “Vom începe demersurile pentru a aduce modificări ale protocolului terapeutic pe hepatite şi ciroze de etiologie virală. Având în vedere complexitatea şi evoluţia afecţiunilor asociate, este necesară prioritizarea la tratament, asemenea celor cu cancer”, a subliniat Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România.

Potrivit informaţiilor asociaţiilor de pacienţi, în urma observaţiilor şi argumentelor aduse de bolnavi, populaţia este dezinformată când este vorba despre modul de transmitere a afecţiunilor hepatice. „Este nevoie atât de o campanie de depistare timpurie a bolii, pentru ca oamenii să afle din timp şi să poată urma terapiile specifice, cât şi de o intensă campanie de informare la nivel naţional, cu implicarea tuturor factorilor, întrucât pacienţii ne-au sesizat că de multe ori sunt discriminaţi la locurile de muncă, în societate şi chiar intrafamilial de cei neinformaţi”, a precizat Marinela Debu.

Medicii atrag atenţia că hepatitele virale netratate se cronicizează şi duc la boli grave, precum ciroza şi cancerul hepatic. Hepatitele virale B şi C provoacă decesul a aproximativ 1 milion de oameni anual, în întreaga lume.

Stasticile la nivel naţional arată că incidenţa hepatitelor virale A şi B este de 16,2, respectiv 2,4 la 100.000 de locuitori, pe când incidenţa hepatitei virale C este raportata la 0,3 la 100.000 de locuitori.