Actualitate
Hoți de anvelope prinși de polițiștii clujeni
Polițiștii din Turda au făcut percheziții la trei domicilii din Cluj-Napoca, în cazul unor hoți de anvelope.
La data de 4 iulie, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, cu sprijinul polițiștilor de ordine publică și al criminaliștilor din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, precum și al luptătorilor de acțiuni speciale, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea, combaterea și depistarea autorilor unor furturi din locuințe.
Astfel, au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza municipiului Târgu Mureș, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea unui furt dintr-o locuință din localitatea Luncani, comuna Luna, județul Cluj.
Conform probatoriului administrat, la data de 25/26 iunie a.c., trei bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 32 de ani, din Târgu Mureș, ar fi pătruns prin efracție într-un imobil din Luncani, prin escaladarea geamului de la baie, de unde ar fi sustras un șemineu metalic. De asemenea, din spatele unei anexe gospodărești ar fi sustras circa 12 anvelope second-hand, bunuri pe care le-ar fi transportat ulterior cu autoturismul în județul Mureș.
În urma perchezițiilor, prejudiciul a fost recuperat parțial.
Unul dintre bărbați a fost depistat la momentul efectuării perchezițiilor, iar ceilalți doi, în privința cărora existau indicii că încercau să se sustragă urmăririi penale, au fost depistați ulterior pe raza localității Miercurea Ciuc, județul Harghita.
În baza probatoriului administrat, doi dintre bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție Mureș și Harghita.