monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Zid în jurul Adelei Golea. Medicul condamnat după ce a cerut să se dea prioritate cazurilor grave şi nu șoferilor băuți: „Demisionez“

Fosta șefă a Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU), Adela Golea, a fost condamnată de Judecătoria Cluj la un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare. Golea a fost acuzată de abuz în serviciu pentru că le-ar fi cerut angajaţilor să se ocupe în primul rând de pacienţii aflaţi într-o stare gravă şi abia apoi de șoferii băuți aduşi la spital de polițiști pentru a le fi recoltate proble biologie.

Golea a fost condamnată pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la favorizarea infractorului. În plus, medicul va fi obligat, conform deciziei, să presteze 60 de zile muncă în folosul comunităţii la Tribunalul Comercial sau la Primăria Cluj-Napoca.

Deşi sentinţa nu este definitivă şi ar putea să facă apel, Golea a decis să nu meargă mai departe. Îşi va da demisia de la spital şi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj, unde predă Medicina de Urgenţă.


Adela Golea spune că a luat această decizie din cauză că nu crede că îşi poate găsi dreptatea în justiţie.

„Nu cred că voi merge mai departe în acest proces. Acum vreau doar să-mi văd de viaţa mea personală, nu mai îmi rămâne altceva. Vom vedea cine va prelua sarcinile mele, eu nu voi continua la spital. Sunt un om demn, nu pot să le mai predau studenţilor şi să lucrez cu angajaţii când eu am dosar penal. Nu intenţionez nici să fac apel, nu cred că voi face. Nu voi face, pentru că eu ştiu cum a mers acest proces şi nu are niciun rost”, a spus Adela Golea, pentru „Adevărul”.


Ce s-a întâmplat

Faptele pentru care a fost condamnată Adela Golea s-au petrecut în urmă cu trei ani. Pe atunci, Golea era medic şef la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Cluj, iar din această postură ar fi cerut angajaţilor să preia cu prioritate pacienţii veniţi la urgenţă în stare gravă şi nu cazurile de şoferi depistaţi cu alcoolemie de către poliţişti. Totul din cauza aglomeraţiei şi a lipsei de personal de la UPU Cluj. Nemuţumiţi, ofiţerii au seziat conducerea Poliţiei Cluj-Napoca, iar de aici cazul a ajuns la procurori.

Judecătorii și procurorii se apără

Atât Judecătoria Cluj-Napoca, cât și Parchetul de pe lângă Judecătorie, au reacționat la criticile din presă privitoare la condamnarea medicului Adela Golea.


”(...) În calitate de medic şef Secţie UPU SMURD Cluj-Napoca, a determinat-o pe asistenta medicală B.T.H. ca, la data de 22.10.2016, în calitate de persoană responsabilă de recoltarea probelor blologice de sânge de la şoferi la solicitarea poliției, să refuze recoltarea de probe (...) fapt ce a condus la imposibilitatea tragerii la răspundere penală a celor doi şoferi, deşi aceştia au condus aututoturisme pe drumurile publice în timp ce se aflau sub influenţa alcoolului. Parchetul a reţinut că inculpata a dispus ca asistenta medicală să refuze recoltarea de mostrele biologice de la şoferi surprinşi în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice neimplicaţi in accidente rutiere, deşi asistenta avea această obligaţie legală (...) Din acuzaţiile aduse de procuror reiese că asistenta căreia îi revenea atribuţia de recoltare a probelor biologice de sânge de la şoferi putea realiza această activitate fără ca prin aceasta să fie impiedicată/afectată acordarea de îngrijiri medicale pacienţilor (...) Precizăm că sentinţa pronunţată nu este definitivă. Doar instanţa de control judiciar are atributul de a se pronunţa asupra eventualelor motive de nelegalitate sau netemeinicie, care s-ar invoca asupra hotărârii de fond. Astfel, afirmaţiile «abuzivă, ilegală» la adresa hotărârii judecătoreşti pronunţate sau la adresa judecătorului pot aduce atingere atât prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpata, cât și independenție judecătorului cauzei, după caz judecătorilor investiți în calea de atac”, se arată în comunicatul Judecătoriei.

“În sarcina inculpatei s-a reţinut, prin actul de inculpare, că a emis un ordin prin care a dispus ca personalul din subordine să recolteze mostre biologice de sânge doar de la şoferii implicaţi în accidente de circulaţie, nu şi de la şoferii care nu erau implicaţi în accidente de circulaţie, în ciuda faptului că acest ordin era în vădită contradicţie cu prevederile legale. Probele administrate pe parcursul procesului penal au evidenţiat, fără dubiu, că asistenta medicală avea timpul necesar recoltării probelor biologice de sânge. Întrucât poliţiştii au insistat să fie recoltate mostrele biologice de sânge în cel mai scurt timp, asistenta în cauză a luat legătura cu medicul şef de tură care, la rândul său, a contactat-o pe inculpată, însă aceasta din urmă a menţinut dispoziţia care interzicea recoltarea mostrelor biologice de la şoferi care nu erau implicaţi în accidente de circulaţie. Ulterior, inculpata a discutat telefonic atât cu unul dintre poliţiştii care se aflau în incinta UPU, împreună cu un şofer căruia urmau să îi fie recoltate mostrele biologice de sânge, cât şi cu procurorul de serviciu, însă a refuzat să permită recoltarea mostrelor biologice şi după purtarea acestor discuţii. Atât poliţistul, cât şi procurorul cu care inculpata a discutat telefonic în noaptea respectivă, i-au adus la cunoştinţă că, prin refuzul recoltării mostrelor biologice de sânge, se expune tragerii la răspundere penală, însă aceasta şi-a menţinut decizia de interzicere a recoltării mostrelor biologice”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.


Ce spun colegii din Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj

Într-o scrisoare deschisă, medicii șefi de secție din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca susțin că Adela Golea “a luptat pentru fiecare pacient în parte, țintind binele acestuia”.

„Considerăm că dânsa și-a făcut datoria cu cea mai înaltă ținută medicală, profesională și umană, acum și întotdeauna. Este un exemplu de medic și om demn de urmat de foarte mulți din breasla medicală și nu numai. Adela Golea și-a făcut mereu datoria, și-a dedicat întreaga carieră în slujba comunității într-un loc de muncă atât de solicitant. Ne exprimăm dorința și speranța ca doamna doctor să rămână în mijlocul nostru pentru a ajuta în continuare pacienții din toată Transilvania. Dorim să subliniem cu tărie profunzimea și profesionalismul cu care a format generații întregi de medici rezidenți de medicină de urgență și de alte specialități (...) Tocmai de aceea considerăm că lucrurile nu trebuie să se oprească aici, iar adevărul, care este doar unul singur, trebuie să învingă”, se arată în scrisoarea deschisă a medicilor șefi de secție din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.