monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Gest superb al stewardesei clujence: „Lumea e făcută din gesturi mici, nu din vorbe mari!”

„Îngerii există, iar eu am întâlnit unul!”, mărturisește Marius Simionică. O întâmplare petrecută la mii de metri altitudine este dovada pură că un simplu gest făcut din suflet poate produce o bucurie imensă semenilor noștri.

Gabriela Roșu este clujeancă, stewardesă la compania aeriană WizzAir. Marius Simionică este fost luptător al Legiunii Străine Franceze, stabilit de peste un deceniu în Marea Britanie. Anul trecut, un simplu apel lansat de Marius pe Facebook a strâns donații de peste 13.000 lire sterline. Absolut toți banii au ajuns la copiii nevoiași din România, pentru rechizite, haine și încălțăminte. Cei doi s-au întâlnit acum în timpul unui zbor Birmingham-București, iar momentul emoționant a fost împărtășit chiar de Marius.

„Aseară (n.red. marți) am zburat pe ruta Birmingham-București cu compania WizzAir. Și tare aș vrea să vă fac cunoscut un gest care mie unul mi-a umplut sufletul de bucurie și, poate pe cât de mic pare pentru unii, pe atât de uriaș a fost pentru mine. Pe rândul 37A stă o doamnă de vârsta a treia, care privea cum oamenii își cumpărau sandwich-uri și altele. La un moment dat se ridică, merge în spate (eu în general stau pe ultimul loc) și, timidă, întreabă cât costă un sandwich. I se răspunde că 4€ și se întoarce la locul ei și se caută prin buzunare”, dezvăluie Marius, într-o postare pe Facebook.


O ființă cu un zâmbet splendid își face apariția în acel moment. Gestul simplu, altruist al Gabrielei îl emoționează profund pe Marius care, deși spune că a întâlnit multe vedete la viața lui, niciun star nu l-a impresionat într-atât încât să scoată telefonul din buzunar și să imortalizeze momentul. A făcut-o însă acum, la bordul unei aeronave, cu o simplă stewardesă.

„La scurt timp, acest înger se întoarce din spate cu un sandwich (diferit de cele vândute, probabil sandwich-ul personal) și îl întinde doamnei cu un zâmbet molipsitor, iar la două minute distanță îi aduce și un pahar de apă. Am întâlnit la viața mea multe vedete (cântăreți, actori, fotbaliști), însă niciodată nu am cerut să fac poză cu vreunul. WizzAir, te iert pentru toate întârzierile!”, mărturisește Marius.


„Frumoasă creaţia lui Dumnezeu! Ambii sunteți minunaţi!” – este concluzia formulată în comentarii. Pe cât de scurtă, pe atât de înduioșătoare.

Etichete: avion wizz air