monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Suporterul care a rănit jandarmul pe Cluj Arena își toarnă cenușă în cap: „Am fost luat de val!”

Suporterul Universității Cluj, arestat preventiv după ce l-a lovit în cap cu un scaun pe un jandarm la meciul tur de baraj cu FC Hermannstadt, a declarat în instanță că „îi pare foarte rău” și că „a fost luat de val”.

Prins la data de 10 iunie, la o zi după incidentele de pe Cluj Arena și arestat preventiv miercurea trecută pentru 30 de zile, floreșteanul de 27 de ani admite că a greșit. Cu toate acestea, argumentele sale nu au ținut în fața judecătorului, care a precizat că inculpatul, la vârsta pe care o are, a depăşit de mult etapa de comitere unor acte pe fond de teribilism specific adolescenţei, potrivit clujust.ro.

Potrivit încheierii de arestare preventivă, inculpatul a recunoscut fapta și o regretă. „Legat de acuzare arată că niciodată nu a făcut nimic, nu a avut niciodată probleme cu Poliţia şi, prin urmare, nu vede de ce s-ar recurge la închidere sau reţinere pe un termen lung. Recunoaşte că a greşit, îi pare foarte rău, astfel cum a declarat, a fost pur şi simplu luat de val în agitaţia care a fost acolo, a regretat ceea ce a făcut chiar în momentul când l-a văzut pe jandarm căzut la pământ. Cu privire la faptul că nu a venit mai repede arată că a fost panicat, nu a ştiut ce să facă, regretă ceea ce a făcut”, se arată în actul Tribunalului Cluj.


Acuzatul a avut avocat din oficiu, care a susținut că măsura este exagerată. Acesta susține că leziunile suferite de partea vătămată nu au pus în primejdie viaţa victime, astfel este cel mult infracţiunea prevăzută și pedepsită de art.194 al Codului penal, respectiv vătămarea corporală.

De partea cealaltă, judecătorul investit cu soluţionarea propunerii consideră că măsura arestării preventive este „proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului” şi necesară pentru buna desfăşurare a procedurilor judiciare. Ancheta penală se află într-un stadiu incipient, raportat şi la rezonanţa socială negativă generată de comiterea faptei imputate, respectiv reacţia fermă care trebuie să intervină în contextul comiterii unor astfel de fapte, din păcate tot mai numeroase.

Etichete: arest jandarm lovit