monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujenii, față-n față cu primul funcționar-hologramă: „Acesta va fi elementul-surpriză!”

Consiliul Local Cluj-Napoca a decis, în şedinţa ordinară de marţi, ca funcţionarul public virtual Antonia, dezvoltat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, să treacă în etapa de hologramă.

„Azi (n.red. marți) a fost votat proiectul Antonia, care are parte şi de o finanţare europeană. Urmează punerea în practică a acestui proiect, astfel încât proiectul Antonia digitală să funcţioneze la capacitatea maximă. Antonia prelucrează peste 90 de cereri, adică cetăţenii pot să trimită 90 de cereri în format digital, care sunt repartizate către funcţionarii primăriei şi timpul de răspuns pentru aceste cereri este mult mai mic pentru că nu se pierde timpul cu depunerea la registratură şi de la registratură la fiecare funcţionar. Antonia va funcţiona şi mai bine şi va face viaţa mai uşoară a celor care depun petiţii la primărie. Încercăm să fie un robot care să funcţioneze şi sub formă de hologramă, acesta va fi elementul surpriză pentru perioada următoare”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea.

Bugetul proiectului se ridică la suma de 3,4 milioane de lei. Antonia, primul funcționar public virtual din România, a fost lansat în aprilie 2018, tocmai pentru a dirija cererile online ale cetățenilor.


CITEȘTE mai multe despre acest subiect: Antonia, primul funcționar public virtual se transformă în funcționarul-hologramă