monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bătaia nu e ruptă din rai!

Organizaţia “Salvaţi Copiii” a lansat ieri o campanie de educare şi de sensibilizare a opiniei publice pentru combaterea violenţei asupra copiilor.

Doar anul trecut, peste 11.000 de copii au fost victime ale unei forme de abuz şi neglijare.

O realitate cruntă, pe care toată lumea o ascunde, caracterizează şi în secolul XXI o parte din părinţii români: şi anume faptul că, neţinând cont de nimic, la nervi sau la beţie, îşi maltratează proprii copiii, fără să se gândească că aceştia pot rămâne marcaţi pentru toată viaţa.

O statistică sumbră arată că, în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010, peste 11.000 de copii au fost victime ale unei forme de abuz şi neglijare. Ei au suferit o formă de abuz în mare parte în sânul familiei, iar acestea sunt doar cazurile care se cunosc, restul rămânând ascunse.

Bătaia doare

Pentru a se atrage un semnal de alarmă asupra stării în care se află şi cresc copiii maltrataţi, organizaţia “Salvaţi Copiii” a lansat, la nivel naţional, în cursul zilei de ieri, o campanie de educare şi de sensibilizare a opiniei publice pentru combaterea violenţei exercitată asupra copiilor, în vederea promovării unor modele educaţionale pozitive.

Campania se va derula intensiv în perioada septembrie-decembrie 2011 şi va avea două componente, respectiv mass-media şi politici publice.

“Campania va urmări conştientizarea publicului ţintă - părinţi, educatori, asistenţi maternali - asupra consecinţelor bătăii asupra copilului, cât şi îmbuntăţirea relaţiilor cu autorităţile centrale pentru promovarea politicilor publice. Vor fi difuzate pe canale media clipuri, video şi audio, machete, afişe şi informaţii utile care pot fi folosite de părinţi, educatori şi asistenţi maternali în creşterea copiilor. Copilul are un suflet, are emoţii şi nişte trăiri şi adulţii trebuie să ţină cont de aceasta. Stările emoţionale ale copilului determină dezvoltarea adultului de mai târziu. Studiile arată că 80% dintre victimele abuzate devin mai târziu tineri cu depresii, anxietate şi tulburări de ataşament. Orice copil supus unor tratamente severe şi de violenţă poate deveni o victimă şi un adult cu probleme”, a explicat Gabriela Alexandrescu, preşedintele-executiv al Organizaţiei “Salvaţi Copiii”.

Campanie în şcoli

Campania împotriva violenţei asupra copiilor se va derula în marile centre din ţară la nivelul şcolilor şi centrelor de îngrijire a copilului.Vor fi cooptaţi 50 de specialişti şi 300 de voluntari ce vor susţine sesiuni şi discuţii atât cu cadrele didactice, cât şi cu părinţi şi asistenţi maternali.

Psihologii explică efectele negative exercitate asupra dezvoltării viitorului adolescent, provocate de violenţă. Ei spun că bătaia îl învaţă pe copil un model de comportament uşor de reprodus. Violenţa naşte violenţă, iar bătaia îl învaţă să facă acelaşi lucru la alţii. Reprezentantul Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Elena Tudor, spune că adulţii trebuie să înţeleagă că în calitate de părinţi trebuie să ştie să-şi educe copiii. Ea a explicat că simpla calitate de părinte nu este suficientă pentru dezvoltarea sănătoasă a unui copil.

“Sper ca această campanie va fi mai eficientă şi va atinge un public cât mai mare. Azi este esenţială şi educaţia adulţilor. Sunt convinsă că la un moment dat vom avea din ce în ce mai puţin copii abuzaţi. Trebuie să-i ajutăm pe părinţi să cunoască cum trebuie să-şi educe copiii”, a afirmat Elena Tudor.