monitorulcj.ro Menu
Actualitate

“Bolnavul” Grigoriu, Perșu, cel cu “probleme personale” și avocata Rădulescu “cu termen stabilit” în instanță blochează Consiliul de Administrație al Aeroportului Cluj

Conducerea Aeroportului Internațional Cluj acuză pierderi de 22 milioane de euro, după ce trei membri ai Consiliului de Administrație, numiți de Alin Tișe, nu au participat la o ședință necesară pentru accesarea de fonduri nerambursabile. Este a doua oară când cei trei invocă motive medicale și/sau personale pentru a bune bețe-n roate Aeroportului.

Luni, 10 iunie, ar fi trebuit să aibă loc o ședință extraordinară a Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj în vederea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019, dar ședința nu s-a putut ține din cauză că nu a existat cvorum.

Potrivit conducerii Aeroportului Internațional Cluj, rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli ar fi trebuit să se facă “de urgență”, “pierderile pentru neaccesarea de către aeroport a fondurilor nerambursabile finanțate prin POIM pentru obiectivele de investiții propuse fiind de aproximativ 352 milioane lei”.


Acum, rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019 al Aeroportului Internațional “Avram Iancu” este în aer, după ce membrii Consiliului de Administrație de la Aeroport, numiți de Alin Tișe, au refuzat să participe la ședință, invocând ba probleme medicale, ba probleme personale. Este a doua oară în decurs de câteva săptămâni când unii membri CA-ului de la Aeroport blochează ședințele pe motive medicale.

Pierde Aeroportul bani?

“Având în vedere că în urma convocării sedintei extraordinare a CA din data de 10 iunie, trei dintre membri nu pot participa, Rădulescu Diana, având litigii la Constanța cu termen stabilit de instanță pentru data de 10 iunie, Grigoriu Valentin având probleme de sănătate și Persu Daniel din motive personale, directorul general al Aeroportului Internațional «Avram Iancu» Cluj convoacă sedinta extraordinară a CA, marți 11 iunie, ora 15.00. Necesitatea rectificării urgente a bugetului de venituri și cheltuieli (BVC) pe anul 2019 a fost explicată în detaliu (…) Este extremă urgență rectificarea BVC pe anul 2019 aprobat de CA în ședința din 21 mai. Pierderile și prejudiciile imediate ale aeroportului sunt în valoare de 104,8 milioane lei. Pierderile pentru neaccesarea de către aeroport a fondurilor nerambursabile finanțate prin POIM pentru obiectivele de investiții propuse sunt de aproximativ 352 milioane lei. În cazul creării unor prejudicii pentru aeroport, în conformitate cu legislația în vigoare, Aeroportul se va îndrepta pe cale civilă si penală pentru recuperarea pagubei de la cei vinovați”, susține David Ciceo, directorul aeroportului clujean.


Sabotaj?

Reamintim că bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2019 la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca, a fost votat cu întârziere, după ce oamenii puși de Tișe în Consiliul de Administrație la Aeroport s-au îmbolnăvit subit, în bloc, în luna aprilie, astfel că nu a mai existat cvorum pentru aprobarea bugetului. Vorbim, bineînțeles, de aceleași persoane Diana Rădulescu, Daniel Persu și Valentin Grigoriu.

Cu fiecare ocazie, directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, susține că membrii Consiliului de Administraţie numiți de Alin Tișe doresc sabotarea aeroportului.


De mai bine de doi ani, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, încearcă să schimbe conducerea executivă a Aeroportului Internațional Cluj.

Din luna octombrie 2017, între Alin Tişe şi conducerea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” a început un adevărat „război” al declarațiilor și acuzațiilor. Disputele au venit pe fondul deciziei Consiliului Județean de a demite directorii tuturor regiilor instituției, pe care i-a acuzat public de incompetență și ilegalități.


Reamintim că la începutul anului Alin Tișe a avut două tentative de a-i revoca din Consiliul de Administrație de la Aeroport pe Irimie Popa (PSD), Konnert Agnes (UDMR) și Viorel Federiga (PNL) “din cauza încălcării obligațiilor contractuale”. După ce a eșuat, președintele Consiliului Județean a decis ca acestora să li se alăture alte trei persoane.

Între timp, Konnert Agnes (UDMR) a demisionat, astfel că în Consiliul de Administrație de la Aeroport au mai rămas Irimie Popa, Viorel Federiga și cei trei membri numiți de Alin Tișe: Daniel Perșu (comandor în rezervă, fost pilot militar la Câmpia Turzii și a condus până în 2015 Unitatea Specială de Aviație a MAI de la Cluj-Napoca), Diana Angelica Rădulescu (avocat în Baroul Bucureşti care a oferit, printre altele, consultanță firmei Rosal, companie care se ocupă de jumătate din salubrizarea Clujului) și Valentin Grigoriu (fost director al Aeroportului Băneasa cu afaceri controversate cu legături care ajung până la Dan Voiculescu sau Elena Udrea).


Aeroportul își propune profit de 4,2 mil. euro în 2019

Potrivit bugetului de venituri și cheltuieli, pe anul 2019, Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj își propune să realizeze venituri totale în sumă de 112.574.980 lei. “Cifra de afaceri realizată în anul 2018 a crescut față de anul 2017 de la 81.199.599 lei la 90.748.690 lei.  La încheierea exerciţiului financiar, regia înregistrează un profit net în valoare de 13.909.400 lei”, spun reprezentanții Aeroportului.

Inclusiv angajații Aeroportului au ieșit de mai multe ori în stradă nemulțumiți de faptul că bugetul pe anul 2019 nu a fost aprobat și că investițiile au fost puse în pericol.

Cu ocazia aniversării pasagerului cu numărul 1.000.000, directorul Aeroportului Internaţional Cluj, David Ciceo, declara că va continua dezvoltarea infrastructurii pentru atingerea pragului de 7 milioane de pasageri.