Actualitate
Cum s-au văzut alegerile prin județul Cluj. Chiar și vârstnicii speră că, dacă vor vota, vor avea un trai mai bun
Prin județul Cluj, atât la oraș cât și la țară, mai mult ca oricând, lumea s-a înghesuit la vot. Au stat zeci de minute la coadă, în speranța că votul lor îi va ajuta să ducă un trai mai bun, sătui de atâtea promisiuni neonorate.
Fiind duminică, de obicei, prin localități este pustiu. Oamenii ori stau acasă să se odihnească, ori merg încet, cu pași rari, spre biserică. Majoritatea, desigur, sunt vârstnici. Mulți dintre ei se opresc înainte de slujbă la secția de votare. În Huedin, o femeie trecută de optezci de ani, pășind cu grijă, se sprijină de brațul nepoatei ei.
„Eu nici nu văd, nici nu știu cu cine să votez, dar ma ajuți cu, că tu știi mai bine. Votul meu e pentru tine, că eu cine știe câte zile mai am pe lumea asta. Să trăiești tu mai bine”, îi spune nepoatei și intră împreună în secția de votare. Deși e e puțin trecut de nouă dimineața, zeci de persoane au votat deja. Alte familii își așteaptă rândul. Au venit împreună bunici, părinți, nepoți, ca un ritual. Apoi se îndreaptă, tot împreună, spre biserică.
„Degeaba au crescut pensiile dacă au crescut și prețurile”
La câteva zeci de kilometri de Cluj-Napoca, în satul Călata, pe liste erau 312 de persoane cu drept de vot. Până după-masă, aproape jumătate își exercitaseră votul. Doi pensionari, soț și soție, se îndreaptă spre școala din sat, care a devenit secție de votare. Amândoi cărunți, pe fețele și mâinile lor văzându-se anii care au trecut și efortul pe care l-au depus, muncind. Ea poartă o pereche veche de ochelari, care a fost reparată de nenumărate ori. Nu își permite una nouă, pensia nu le ajunge.
„E dreptul nostru, trebuie să îl exercităm și sperăm că va fi mai bine. Oricum referendumul e mai important decât Europarlamentarele”, spune bătrânul.
„Trebuie să avem grijă de ce se întâmplă la noi în țară, la noi acasă. Ce se întâmplă la noi e dezastru. Nu vedeți că nu mai sunt legi? De fapt sunt, dar nu pentru noi, pentru ăștia de jos. Doar pentru cei de la conducere”, explică soția lui.
„Sunt pensionar, am lucrat aproape 50 de ani și am 1.300 de lei pensia. A mărit-o PSD-ul? Cu cât? Degeaba au mărit-o dacă au crescut și prețurile și au dat drumul la hoți. Nu ne mai descurcăm cu pensia și avem doar cheltuielile casei. Mărirea pensiei e vax pe lângă celelalte rele pe care le-au făcut”, adaugă bărbatul.
„Nu îmi spune nimeni cu cine votez!”
Tot în Călata, alți săteni nu au fost atât de dornici să discute cu presa. Sceptici, s-au abținut de la comentarii. Nu vor ca cineva să îi acuze că votul lor a fost „cumpărat”.
„Am votat pentru Europarlamentare. E dreptul meu! Am votat cu cine am vrut! Nu îmi spune nimeni cu cine să votez”, a zis un vârstnic, uitându-se în stânga și în dreapta, să nu care cumva să-l vadă cineva stând de vorbă cu străini, după care și-a continuat drumul.
Cu toții vor să fie mai bine în țară
Patru femei, mergând două câte două în jos pe ulița principală a satului Văleni, tocmai se întorceau de la secția de votare amenajată în căminul cultural.
„Am fost, am votat, dar nu am știut ce votăm. Suntem bătrâne, mai bine îi întrebați pe tineri. Ne-au ajutat acolo la secția de votare, dar nu ne-a pus nimeni ștampila. Am votat cum am putut”, a spus una dintre ele.
O familie numeroasă tocmai ieșea din căminul cultural. La început sfioși, nu vor să dea declarații. Apoi fiecare dorește să își spună oful. Nimic nu merge bine în România, nici din punct de vedere economic, nici sanitar.
„Am votat pentru viitorul nostru! Am votat și pentru Europarlamentare și pentru referendum. Am votat pentru bine. Părerea mea este că nu merge bine. De la conducere totul merge prost”, a zis capul familiei.
„Tot mai bine așteptăm și tot mai rău primim. Noi ne-am făcut datoria, am votat, acum sperăm la ce e mai bine”, completează o femeie trecută de prima tinerețe.
Și tineri și bătrâni la vot
La Primăria Mănăstireni se stă la coadă, atât înăuntru cât și afară. Ies câte unul și intră câte trei, patru, fie ei tineri sau vârstnici.
„Chiar e multă lume înăuntru, iar asta e bine. Este o obligație civică și e normal să votăm. Ne plângem că nu ne este bine, dar nu facem nimic. De regulă cei nemulțumiți nu merg la vot. Referendumul poate va sensibiliza puțin conducerea. S-a mai făcut referendum, dar nu s-a întâmplat nimic. Dar dacă tot s-a organizat și s-au cheltuit niște bani, măcar să votăm”, a explicat o femeie.
Trei tineri se apropie de secția de votare.
„Vrem să votăm ca să schimbăm ceva, cu toate că ne cam încurcă vârstnicii, care nu știu cu cine să voteze. Sigur, de multe ori îi încurcă întrebările, dar de data aceasta cred că au fost puse destul de clar. Sper ca toată lumea să voteze da și da”, a mărturisit o tânără.
Indiferent ce au ales pe buletinele de vot, majoritatea alegătorilor au mers să își exercite acest drept sperând că le va fi mai bine în viitorul apropiat. Toți simt lipsuri, toți vor un „mai bine” pe care nu știu unde să îl caute și nu știu dacă îl vor găsi vreodată. Vârstnicii își pun speranța în tineri, iar tinerii încep să conștientizeze cât este de important votul.