Actualitate
Sportul, recomandat chiar și în perioada sarcinii
În Cluj-Napoca există antrenori care fac pregătiri cu viitoarele mămici, pentru ca acestea să aibă o stare fizică, dar și psihică bună pe întreaga perioadă a sarcinii. Gravidele care încep să practice sport merg uneori chiar și până în ultima săptămână a sarcinii.
Multe viitoare mămici se tem de mișcări prea complexe, pentru a nu suferi copilul, așa că evită să facă sport. Mișcarea este însă indicată pe toată perioada sarcinii și aduce numeroase beneficii.
Sport pentru viitoare mămici
Adriana Welicov a început să antreneze gravide în urmă cu câțiva ani, realizând că viitoarele mămici din Cluj-Napoca au nevoie de așa ceva.
„WellFit for Pregnancy este un program dedicat femeilor însărcinate care doresc să se mențină în formă, sănătoase, active, pe perioada celor nouă luni de sarcină. Este potrivit fiecărei femei însărcinate, indiferent de trimestrul în care se află. Chiar și în ultimul trimestru, chiar dacă mai are o lună până naște, exercițiile sunt făcute în așa fel încât să fie potrivite pentru fiecare. Fie că e la nivel mai avansat, fie că e începătoare, antrenamentul se mulează pe fiecare graviduță în parte”, a explicat Adriana.
Fiind pasionată de sport, având deja un copil și fiind însărcinată cu al doilea, a putut să empatizeze mult mai ușor cu nevoile viitoarelor mămici, de aceea a inițiat programul de sport pentru gravide.
„Am creat programul având o experiență anterioară. Sunt și eu mamă, sunt însărcinată a doua oară, am lucrat și pe partea de personal training cu femeile însărcinate și mi-am dorit să fac acest program și pentru graviduțele care poate nu își permit un pachet de antrenament personal”, a adăugat antrenoarea.
Exercițiile oferă numeroase beneficii
În general, exercițiile fizice sunt sigure în timpul sarcinii. Ba mai mult, sunt chiar recomandate și de către medici. Desigur, sportul în timpul sarcinii nu este pentru pierderea în greutate, ci ca să ajute femeile să scape mai ușor de kilogramele în plus după naștere și să evite să se îngrașe prea mult în perioada în care sunt însărcinate.
„Le dă o stare de bine, atât fizică cât și psihică, pentru că în timpul sarcinii, starea de oboseală e mai prezentă decât în mod normal și mișcarea le dă mai multă încredere în ele, un tonus mai bun și le ajută să se păstreze în formă, să nu ia chiar atât de mult în greutate. Însă kilogramele țin și de alimentația fiecăreia, dar mișcarea le ajută să se mențină la o greutate normală. Faptul că ele vin la mișcare le ajută inclusiv la eliminarea retenției de apă”, a spus Adriana.
Greutatea pe care o femeie ar trebui să o pună în perioada sarcinii variază între 9 și 12 kilograme.
Mămicile fac sport chiar și înainte să nască
Brenda Roșca a început să facă sport în urmă cu două luni și a mers săptămânal, de două ori. În ziua în care a stat de vorbă cu noi, intrase deja în cea de-a noua lună și se pregătea sufletește pentru naștere, mai ales că se află la prima sarcină.
„Mă simt foarte bune, fiindcă puțină mișcare face foarte bine, iar exercițiile sunt adaptate pentru noi”, a spus tânăra.
Ioana Sabău se află și ea aproape de finalul sarcinii, în a 35-a săptămână și spune că sportul i-a făcut foarte bine pe perioada sarcinii.
„Îmi place că e un mediu relaxant și în același timp recunosc să îmi fac aportul necesar de sport. Este chiar terapeutic pentru mine, mă relaxează”, a mărturisit Ioana.