Actualitate
Parking de 6,2 milioane de euro în Mărăști. Zeci de garaje urmează să fie demolate
Un nou parking de cartier se va construi în Mărăști. Investiția, care se ridică la peste 6,2 milioane de euro presupune demolarea a 62 de garaje. Lucrările vor dura doi ani.
Consilierii locali vor aproba, vineri, în ședință extraordinară, indicatorii tehnico-economici pentru un parking situat pe strada Trotușului nr. 5.
“Terenul pe care se propune construirea parking-ului este proprietatea municipiului Cluj-Napoca, are suprafața de 3.150 mp și este situat în intravilan, în afara perimetrului de protecție a valorilor istorice, în cartierul Mărăști, delimitat de blocurile de locuințe de pe strada Trotușului nr. 5 și strada Fabricii de Zahăr nr. 4, într-un spațiu nesistematizat ocupat în prezent de 62 de garaje și 14 locuri de parcare. Garajele existente pe amplasament se propun spre demolare/desființare”, transmite Primăria Cluj-Napoca.
Viitorul parking va avea o capacitate de 365 de locuri.
“Construcția propusă, cu un regim de înălțime 2 subsoluri+demisol+parter+2 etaje+ terasă, are o capacitate de 365 de locuri, din care 10 destinate persoanelor cu dizabilități, 10 autoturisme electrice (cu patru stații încărcare rapidă și 6 stații încărcare lentă), 12 pentru motociclete/mopede și 3 rastele pentru biciclete”, spun reprezentanții Primăriei.
Valoarea totală a investiției este de 29.590.566 lei fără TVA.
Finanțarea investiției urmează să se facă din fonduri de la bugetul local, iar durata de realizare a investiției este de 24 de luni.
La începutul acestui an, au început lucrările la două noi parkinguri supraterane în Mănăştur, cel mai mare cartier al Clujului, pe strada Primăverii cu o capacitate de 666 de locuri. Valoarea investiţiilor se ridică la 9,6 milioane de euro.
Încă de acum cinci ani, Primăria Cluj-Napoca a început demersurile pentru construirea parkingului suprateran de pe strada Primăverii nr. 20. Parkingul suprateran ar urma să aibă 6 etaje cu o capacitate de 400 de locuri. Valoarea totală a investiţiei este de 25,5 milioane lei fără TVA. (5,5 milioane de euro). Potrivit municipalităţii, finanţarea investiţiei se face din bugetul local. Durata de realizare a parkingului este de 18 luni. Potrivit municipalității, executantul este Asocierea TCI & Projektentwicklung SRL & Conpac Arhitect SRL. Viitorul parking va fi construit pe o suprafață de 1532,32 mp.
În ceea ce priveşte Primăverii nr. 8, vorbim aici de un parking cu 266 de locuri de parcare, două niveluri de subsol, parter şi două etaje supraterane. Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, terenul pe care se propune construirea parkingului are suprafața de 5.547 mp și este situat în cartierul Mănăștur delimitat de străzile Primăverii și Peana, “într-un spațiu nesistematizat ocupat în prezent de 106 garaje individuale”. Valoarea investiţiei este de 18,9 milioane lei + TVA (peste 4,1 milioane euro), iar constructorul, TCI Contractor General, are un termen de execuție, conform contractului, de 18 luni. Viitorul parking ar urma să fie inaugurat în luna iulie 2020. Banii provin exclusiv de la bugetul local.
În cartierul Mănăştur, a fost construit în urmă cu câţiva ani un parking suprateran, tot pe strada Primăverii şi încă unul pe strada Mehedinţi. Acesta din urmă are capacitatea de 126 de locuri.
În acelaşi cartier, s-a inaugurat, anul trecut, şi Parkingul Negoiu, cu 372 de locuri de parcare, la cinci ani de la anunţarea investiţiei. Lucrările la parkingul Negoiu au început în anul 2013. Între timp, firma care trebuia să se ocupe de construirea acestuia, Construdava – Icco Energ SRL, a intrat în faliment. Construirea parkingului Negoiu-Mehedinţi a fost anunţată de Emil Boc în 2012, la începutul precedentului mandat.
Atât primarul Emil Boc, cât şi viceprimarul Dan Tarcea, susţin că municipalitatea a demarat în această perioadă construcţia a nu mai puţin de 13 parkinguri în cartiere şi în zona centrală. Este vorba, pe lângă parkingurile Primăverii nr. 20 și nr. 8, de parkingurile Hasdeu, Mogoșoaia, Trotuşului, Albac, Azuga, Gheorghe Dima, Sighișoarei, parkingul de la Oncologie, parkingul subteran din Piaţa Cipariu sau parkingul privat pe strada Avram Iancu.
Cluj-Napoca, orașul unde numărul maşinilor a crescut de patru ori, din 2000 până în prezent
Potrivit municipalităţii, numărul maşinilor a crescut de patru ori, din 2000 şi până în prezent. Vorbim de peste 200.000 de autoturisme, iar datele oficiale ale Primăriei Cluj-Napoca arată un deficit de 10.000 de locuri de parcare în oraș. Cu alte cuvinte, municipalitatea nu poate onora cererile a 10.000 de clujeni care vor să dețină un loc de parcare.