monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ministrul Muncii, la Cluj-Napoca: „Legea adopțiilor trebuie să obțină consensul național, e vorba de copiii României!”

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca, că Legea adopţiilor trebuie să obţină un consens naţional, pentru că e vorba de o chestiune sensibilă şi de copiii României.

„Avem în Parlament, acum, Legea adopţiilor şi decizia trebuie luată într-un consens naţional, iar dezbaterile trebuie să fie transparente. Din discuţiile pe care le-am avut cu Comisia de muncă din Camera Deputaţilor, se vor organiza dezbateri unde toţi cei interesaţi – societatea civilă, autorităţi – să îşi spună punctul de vedere transparent, iar opinia publică să aibă reacţii. Să vedem ce se va decide, e un subiect sensibil, e o chestiune pe care nu o poţi decide într-o zi, cred că trebuie dezbateri repetate şi să fie publice. Mi-aş dori ca legea să fie aprobată când toate ideile sunt împărtăşite şi s-a ajuns la un consens. Nu este o chestiune pe care să o decizi în câteva zile, ci trebuie dezbătută de toţi factorii, astfel încât să voteze în cunoştinţă de cauză. E vorba de copiii României, e o o chestiune sensibilă şi trebuie ca toate părerile să fie ascultate”, a declarat Marius Budăi.

Ministrul Muncii și Justiției Sociale a avut, vineri, la Cluj-Napoca, o serie de întâlniri cu sindicatele, cu vârstnicii şi a vizitat mai multe unităţi din subordinea ministerului.