monitorulcj.ro Menu
Actualitate

REACTOR, critică dură la adresa Primăriei Cluj-Napoca, pe scena UNITER

Actorii din cadrul teatrului independent REACTOR au primit un premiu pentru activitatea lor pe scena UNITER. După mulțumiri, au criticat dur Primăria Cluj-Napoca, pentru suma mică pe care au primit-o anul acesta din bugetul local, dar și tăierea bugetului Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Tinerii actori ai companiei conduse de actrița Oana Mardare au urcat pe scenă pentru a primi distincția din partea Consiliului Britanic pentru încurajarea incluziunii sociale si curajul implicării civice.

„Pentru tot ce am lucrat în ultimii cinci ani sunt doi responsabili: noi, artișii, și autoritățile locale și naționale. Fără sprijinul vostru, puterea noastră e foarte mică. Deși anul acesta Ministerul Culturii a decis să reducă cu 30% bugetul AFCN, singurul nostru finanțator major și deși Primăria Cluj-Napoca a considerat că ne vom descurca să ducem în spate o stagiune și un an întreg de evenimente cu un buget de zece ori mai mic decât bugetul pentru această gală, noi ne bucurăm că suntem aici și am vrea să putem spunem același lucru și anul viitor. Știm că nu suntem singuri și știm că nu suntem singurii în această situație. Știm că este foarte important să avem o voce comună ”, a spus actrița Oana Mardare.


REACTOR a primit 50.000 de lei anul acesta din bugetul local, cu toate că sunt zeci de actor în cadrul teatrului independent și au numeroase proiecte care au în centru problemele sociale, dar și prin care doresc să ajute tinerii artiști la început de drum.

Apoi, în semn de protest, actorii au „încropit” un moment muzical cu scopul de a critica atât tăierea a 30% din bugetul AFCN cât și Primăria Cluj-Napoca.


„Nu mai sunt destui bani la cultură

Nu e nici prima nici ultima lovitură


AFCN nu mai ai finanțare,

Ministerul te-a retezat


Independenți, nu primiți validare

Primăria din buget v-a tăiat”, au fost câteva dintre versuri.